Dorin Nistor: Municipiul Sebeș trebuie să acceseze fonduri europene. Investițiile nu se pot realiza doar din bugetul propriu
Bugetul municipiului Sebeș, în cuantum de 13 milioane de euro pe an, dintre care două milioane pentru investiții, este insuficient pentru dezvoltare, iar accesarea fondurilor europene este necesară, susține consilierul local Dorin Nistor.
”Din păcate, în 2007-2013, nu s-a acordat atenția care trebuie și aparatul primăriei nu a venit cu proiecte care să le depună și să le câștige. De ce? Nu știu, trebuie să vă răspundă ei… e drept, nu e ușor. Presupune stres, presupune nervi, presupune control și asumarea unor responsabilități suplimentare. Pentru că dacă pe un proiect vine doar Curtea de Conturi și ne verifică, pe un proiect cu finanțare europeană vin mai mulți. Lucrurile sunt mai complexe și presupun o muncă în plus. Comoditatea unora a stat la baza nedepunerii unor astfel de proiecte. Am auzit de multe ori replica, nu are rost pentru că acestea se dau doar la unii… ne e adevărat. Vreau să văd câte ai depus și care sunt elementele care au determinat respingerea lor”, a afirmat Dorin Nistor, miercuri, la radio Unirea FM.
Dorin Nistor a afirmat că suportul unui proiect cu finanțare europeană este partea tehnică care trebuie realizată de aparatul primăriei.
Consilierul local a vorbit și despre o eventuală finanțare a parcului Arini. ”Dacă am vrea, acolo s-ar finanța mobilier, plantare de arbori, zonă de agrement, patinoar artificial pentru perioada iernii. Noi trebuie să ne facem bine temele, să facem proiectul tehnic, studiul de fezabilitate, să știm ce sume cerem, să ni le argumentăm, să avem rezolvată proprietatea sau administrarea terenului, toate acestea le punem într-un proiect și facem o cerere de finanțare. Dacă nu suntem în stare să facem cererea, poate să vină cineva și să ne ajute”, a mai afirmat Nistor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică!
Comunicat de presă | Marius Hațegan: Așa nu se mai poate guverna! PSD își merită titlul de cel mai toxic partid de pe scena politică! N-aveam așteptări mari de la PSD, la momentul în care s-a format actuala coaliție care guvernează România. Iar timpul mi-a dat dreptate. Încet, încet, pesedișii și-au dat arama pe față […]
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului”
Prețul apei în Alba, plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării. Ion Dumitrel: ,,Vrem să extindem rețelele de canalizare în toate localitățile județului” Prețul apei în județul Alba va fi plafonat la 2,5% din venitul net al unei gospodării de talie medie, a anunțat joi, 12 februarie 2026, președintele Consiliului Județean Alba, Ion […]
FOTO | Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor”
Canalizare extinsă pe o lungime de o jumătate de kilometru într-o comună din Alba: „Accesul la facilitățile de bază este normal și pentru locuințele noi sau cele ridicate în marginile satelor” Au început lucrări de extindere a canalizării, pe o lungime de aproximativ 500 de metri, în comuna Sîntimbru, a anunțat, miercuri, 11 februarie 2026, […]