Dorin Nistor: „Mă opun majorării prețului la apă și canalizare la Sebeș”
Dorin Nistor: „Mă opun majorării prețului la apă și canalizare la Sebeș”
Propunerea pe care am făcut-o și am susținut-o, atât în Consiliul Local al Municipiului Sebeș, cât și în ședințele Asociației Intercomunitare de Dezvoltare Alba, a fost de a nu se majora prețul la apă și canal pentru locuitorii Sebeșului. În condițiile în care strategia de tarifare veche a expirat în luna decembrie 2022 (fiind valabilă în perioada 2017-2022), noua legislație propusă de ANRSC duce la o scumpire a apei, dar mai ales a canalizării.
Angajat al ANRSC, consilierul local al PSD Sebeș, Radul Cristian, a refuzat în ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Sebeș să sprijine inițiativa majorității și să se împotrivească majorării, motivând că este angajat al ANRSC și este limitat de contractul personal de muncă să aibă o poziție oficială. Răspunsul halucinant al grupului PSD Sebeș a fost refuzul de a participa la vot (cu excepția unui consilier).
Grupul consilierilor PNL Sebeș a votat împotriva majorării de tarif, la propunerea primarului.
ANRSC este o instituție finanțată din aceste tarife aplicate populației. Consider nedrept ca aceasta să impună autorităților locale modalitatea de tarifare a serviciilor publice. Deși ni se cere un vot local, în același timp ni se impune un tarif minim. Interesantă democrație! Prețul la apă și canalizare va ajunge la 15 lei/mc, deși ar fi fost suficientă o aplicare a indicelui inflației.
Cum altfel ar putea încasa salarii angajați ca dumneavoastră, domnule Radu Cristian, în instituții create și controlate politic de liderii PSD?
Dorin Nistor, primarul Municipiului Sebeș
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]