Domnule preşedinte, iată guvernul tău!
Domnule preşedinte, iată guvernul tău!
Inimaginabil ce nefericită sintagmă a populat multă vreme respiraţia dumneavoastră: la întâlniri electorale, interviuri de radio şi televiziune, în cearta cu premierul Ponta, cu opoziţia, în tentativele de a vă debarasa de orişice structuri. Şi, iată, domnule Iohannis, după o jumătate de an, cum arată fişa „emoţional constructivă a partidului meu”: încă nu se ştie cine sunt, de unde vin cu adevărat tehnocraţii din guvern; cine este românul harnic, entuziast, sălăjanul, europarlamentarul Cioloş, atotcuprinzător? Cu ce se pot lăuda, domnule preşedinte, favoriţii dumneavoastră? Au fost trimişi „la timp”, exact când ţara reuşise să-şi bandajeze unele răni, să simtă glasul mai limpede al propriului popor, să îndrepte fărădelegile „marinăreşti – boc-ciste”, să stopeze, să încâlcească acea atmosferă de revenire pe unele paliere ale normalităţii? Şi iată cum v-au răsplătit aceşti neavenţi în politica românească!
De fapt, nu dumneavoastră sunteţi de vină că vi s-a impus un nume sau altul, ci parlamentul, ce n-a ştiut să-şi apere demnitatea, forţa decizională, mulţumindu-se să accepte cu nemiluita funcţionarea „guvernului meu”. De aici şi aşteptarea încă frenetică de a avea şi un „parlament al meu”! Şi-atunci se putea spune: „Vreau o ţară a mea!” Ce ziceţi? Sincer vorbind, gândind la rece, cum vă simţiţi cu o asemenea dezastruoasă activitate tehnocrată?
Nimic nu merge, până şi tăcerea ce vă caracterizează a început furtunos să scârţâie. Acest „al meu” s-a prăbuşit ca un zid „de piatră” pe care l-a luat apa, înecându-l în nisip. Şi ce-i mai grav este felul în care se încearcă distrugerea unor avantaje ca materie primă pentru echilibrul moralităţii, apelându-se mereu la o altă jignitoare sintagmă: „Nu mai sunt bani la buget”. „Bugetul n-a prevăzut… n-avem de unde scoate banii, trebuie ca lumea să înţeleagă”. Care lume? Este vorba de poporul român? Trebuie să se scoată bani din piatră seacă, să-şi revină balanţa demnităţii. Să răsplătim cum se cuvine medicii, profesorii, funcţionarii, materia cenuşie fără echivalenţă pe glob a tinerei generaţii, a inventatorilor, marilor sportivi, scriitori, traducători, ce impun planetei numele de România! De ce să ne mirăm că pregătim o întreagă artilerie de medici pentru plecarea în ţări străine, rămânând spitalele noastre fără specialişti, asistenţi, savanţi, academicieni? Cum să nu-ţi plăteşti propriul popor? În numele cui? Nu cumva am fost împinşi într-un nefericit topogan, într-un rotisor al „inutilităţii” româneşti? Efectele?Piaţa românească este la dispoziţia străinătăţii, aducem legume, fructe din ţări îndepărtate, distrugând, apoi, piaţa cărnii, a laptelui, a micilor întreprinderi. Şi toate acestea la lumina zilei! Ce să mai zicem de păduri? De petrol?
De tamtamul de bogăţii ale solului şi subsolului? Domnule preşedinte, trebuie să vină vremea ca toţi cei care au contribuit cu bună ştiinţă la distrugerea poporului român, a marilor lui realizări, să fie adunaţi în piaţa publică, să dea explicaţii cu propria viaţă, luată ca adevăr al întreprinderilor fiecăruia. Nu mai putem trăi pe jumătate, cu „ciocoii noi” ce-au împânzit străinătatea cu vile, castele, terenuri, ridicate pe spinarea marilor hoţii, a şpăgii şi scăpărilor organelor justiţiare! Credeam că aceşti tehnocraţi au fost aduşi anume la guvernare să se ambiţioneze în a şterge lacrimile de pe adevărul mulţimii, în a recupera tot ce s-a furat…
Doamne, cât ne-am înşelat! Înşelarea este o crimă! Înşelarea poate duce la convulsii greu de controlat! Iată, domnule preşedinte, că acest guvern „nu mai este al meu”, adică al dumneavoastră! Se afundă pe apa Sâmbetei! O merită! Dar, până una alta, ne sufocăm! Ţară şi Popor!
prof. Ioan de Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Legea care taie pensiile speciale ale magistraților a trecut de Curtea Constituțională: Actul normativ merge la promulgare
Legea care taie pensiile speciale ale magistraților a trecut de Curtea Constituțională: Actul normativ merge la promulgare Judecătorii Curții Constituționale (CCR) au decis miercuri, 18 februarie 2026, după cinci amânări anterioare, că legea care crește vârsta de pensionare a magistraților și care micșorează cuantumul pensiei de serviciu este constituțională. Acum, urmează ca proiectul propus de […]
Memoriu al primarilor din Apuseni pentru demiterea președintelui Societății „Avram Iancu”: „Onoarea moților nu e negociabilă”
Memoriu al primarilor din Apuseni pentru demiterea președintelui Societății „Avram Iancu”: „Onoarea moților nu e negociabilă” O mare parte dintre edilii din Munții Apuseni au semnat un memoriu comun prin care solicită Societății Cultural – Patriotice „Avram Iancu” să se delimiteze public de afirmațiile președintelui organizației, Irimie Popa, care în ieșiri publice i-a catalogat pe […]
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante
Angajații STP Alba, din nou fără salarii de două luni. Când și-ar putea primi oamenii drepturile bănești restante Criza transportului public din Alba pare o epopee fără sfârșit. La mijlocul lunii februarie 2026, angajații STP sunt din nou cu restanțe salariale de 2 luni, respectiv lunile decembrie 2025 și ianuarie 2026. Mai mulți angajați STP […]