Doi șoferi, condamnați la trei, respectiv un an și patru luni de închisoare: Au cauzat un accident grav, soldat cu moartea unui minor
Justiţia din Alba Iulia a pronunţat sentinţa definitivă în dosarul unui accident rutier soldat cu decesul unui copil de 13 ani. Principalul vinovat de producerea tragediei a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare.
Accidentul a avut loc tpe DN1, în zona comunei Unirea. În actul de sesizare s-a reţinut în fapt că la data de 19 iunie 2017, inculpatul N. Cristian Alin s-a deplasat împreună cu fiii săi şi cu alţi doi minori la un turneu de fotbal desfăşurat în Drobeta Turnu Severin.
După terminarea acestuia, barbatul, antrenor de fotbal, împreună cu minorii au plecat spre Cluj Napoca. ”În jurul orei 17.40, Pe DN1, inculpatul circulând cu viteză nelegală, de cel puţin 105 km /h, efectuează manevra de depăşire a mai multor autoturisme, în zonă interzisă semnalizată cu indicatorul depăşirea interzisă şi cu marcaj rutier cu linie continuă. Pe sensul de mers Aiud – Turda circula autoturismul marca condus de inculpatul L. Ioan, iar după intrarea în localitatea Inoc acesta a rulat aproape de axul drumului intenţionând să vireze stânga, şi a efectuat manevra de viraj stânga fără să se asigure.
Autoturismul condus de inculpatul N. aflat în depăşire a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpatul L., coliziune ce a avut loc pe sensul de mers Turda – Aiud.
După coliziune autoturismul marca Skoda condus de inculpatul N. loveşte capul dinspre Turda al podeţului situat pe DJ 103 G la intersecţia cu DN 1, se răstoarnă în şanţul de pe partea stângă a drumului, loveşte gardul imobilului situat pe partea stângă a drumului, iar autoturismul condus de celaălat şofer se deplasează pe sensul de mers Turda – Aiud, pe partea stângă a drumului unde la un moment dat se opreşte”, se precizează în rechizitoriul Parchetului. În urma accidentului au rezultat decesul unui minor în vârstă de 13 ani şi vătămarea corporală a celorlalţi trei copii, dintre care doi erau fiii şoferului.
Cei doi şoferi au încercat să convingă instanţa, prin concluziile formulate pe fondul cauzei şi în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că vina cu privire la producerea acestui accident aparţine celuilalt. În urma unei expertize realizate în cauză, s-a stabilit că vina principală aparţine şoferului care conducea maşina în care se aflau cei patru minori. Judecătoria Aiud a considerat că acesta are un grad de vinovăţie de 70% şi l-a condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.
La Curtea de Apel Aba Iulia, în 22 septembrie 2020, s-a sabilit, definitiv, că vina conducătorului auto N. Cristian Alin (43 de ani) este în procent de 85%, magistraţii hotărând să în condamne la 3 ani de închisoare cu executare. Celălalt şofer, L. Ioan (51 de ani), a rămas cu pedeapsa de la instanţa de fond, 1 an şi 4 luni de închisoare cu suspendare, sub supraveghere, pe un termen de 2 ani. De asemenea, au mai fost acordate despăgubiri morale în valoare de aproape 160.000 de euro.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Angajări la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia: Noi locuri de muncă pentru personal medical și administrativ. Află ce posturi sunt vacante
Posturi scoase la CONCURS de Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia organizează concurs, în conformitate cu prevederile art. VII din OUG nr.12/2025 și cu prevederile HGR nr. 1336/2022 cu modificările și completările ulterioare, pentru ocuparea următoarelor posturi contractual vacantabile: – 2 posturi vacantabile asistent medical principal (PL), specializare laborator […]
VIDEO | A început instalarea luminițelor în Alba Iulia. Orașul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă
VIDEO | A început instalarea luminițelor în Alba Iulia. Orașul se pregătește pentru sărbătorile de iarnă Municipiul Alba Iulia își pregătește centrul istoric pentru atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă. În această dimineață, echipele responsabile au început montarea luminițelor de Crăciun în Cetatea Alba Carolina și în alte zone din oraș. Străzile, porțile și zidurile […]
FOTO | ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Un autocar cu 25 de persoane și o mașină s-au ciocnit în Partoș, pe strada Regimentul V Vânători
ACCIDENT rutier în Alba Iulia: Coliziune între un autocar și o mașină în Partoș Un accident rutier a avut loc vineri după-masa, în jurul orei 14.40, în cartierul Partoș din Alba Iulia, pe strada Regimentul V Vânători. Este vorba de o coliziune între un autocar și o mașină. Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru […]