Doi bărbați din Scărișoara și Ocoliș, cercetați de polițiști după ce au tăiat și furat lemn din pădure
Doi bărbaţi din comunele Scărişoara şi Ocoliş sunt cercetaţi de poliţişti, pentru că au tăiat, fără drept, material lemnos. Faptele au fost constatate în urma controalelor făcute în teren, de către poliţişti şi lucrătorii silvici. Au fost recuperaţi 27 de metri cubi de material lemnos.
La data de 2 martie, poliţiştii Serviciului Ordine Publică din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Forestiere Județene Alba, au efectuat un control în fondul forestier de pe raza comunei Scărișoara.
Cu această ocazie, a fost identificat un bărbat în vârstă de 48 de ani, din comuna Scărişoara care a tăiat 38 de arbori de esență molid, nemarcați de către organele silvice și fără a deține autorizație de exploatare a masei lemnoase.
Bărbatului i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori, iar materialul lemnos, cu un volum de 25 de metri cubi, a fost confiscat.
Tot ieri, 02.03.2017, poliţiştii din Baia de Arieş împreună cu lucrători din cadrul ocoalelor silvice Aiud și Muntele Mare Poșaga, au făcut controale în fondul forestier de pe raza comunei Ocoliş.
Cu această ocazie a fost identificat un bărbat de 36 de ani, din comuna Ocoliş, care, în perioada ianuarie – februarie 2017, a tăiat, fără drept, 10 fagi din pădurea ce aparţine unor cetăţeni din aceeaşi comună.
O parte din materialul lemnos (aproximativ 2 metri cubi), a fost recuperat de la locul comiterii faptei.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii sale activităţi infracționale şi pentru recuperare prejudiciului.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ
MÂINE | Concursul „Echos français dans notre ville” la Sebeș: Participă aproximativ 150 de elevi, de la 5 școli din județ Concursul „Echos français dans notre ville” va avea loc mâine, 20 martie 2026, pe scena Centrului Cultural „Lucian Blaga” Sebeș. Acesta va aduce împreună elevi, profesori și comunitatea locală pentru a celebra farmecul limbii […]
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL
BOMBĂ! Primăria Alba Iulia se retrage din AIDA-TL și înființează o nouă asociație de transport împreună cu comuna Ciugud – Proiect de HCL Municipiul Alba Iulia își pregătește retragerea din Asociația Intercomunitară de Dezvoltare Alba Iulia – Transport Local. Un proiect de hotărâre în acest sens se va afla în curând pe masa aleșilor locali […]
FOTO | Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei
Peste un kilometru dintr-un drum al unei comune de munte din Alba intră în modernizare: Investiție de 1,6 milioane de lei Primăria Roșia Montană a solicitat acord de mediu pentru proiectul care vizează modernizarea unui tronson de 1.110 metri din Drumul Comunal 136. Tronsonul de drum respectiv este cuprins între kilometri 3+150 – 4+260 metri. […]