Doar 0,004% fonduri europene atrase în primele luni ale anului în România. În schimb, s-au făcut împrumuturi de miliarde de euro
Din fondurile structurale ale UE pentru exerciţiul financiar 2014-2020, România a primit, în primele cinci luni din 2017, un milion de euro, ceea ce corespunde unei „absorbţii“ de 0,004% din totalul sumei alocate în exerciţiul financiar curent.
Cum principalele autorităţi de management prin intermediul cărora se fac rambursările din fonduri UE nu sunt autorizate, România nici nu poate spera să primească bani, deşi Ministerul Finanţelor a bugetat pentru acest an venituri de la UE, din fondurile structurale, de aproape 10 miliarde de lei.
Pe de altă parte, ocupat cu acoperirea salariilor şi a pensiilor, Ministerul Finanţelor nici nu are bani pentru a suplini golul, până ce ar urma să vină fondurile nerambursabile.
Ministerul Finanţelor a împrumutat la începutul săptămânii un miliard de euro de Banca Europeană de Investiţii (BEI) pentru confinanţarea proiectelor derulate cu fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene – aproximativ 22 de miliarde de euro în exerciţiul financiar 2014-2020.
În execuţia bugetară la cinci luni, Minsterul Finanţelor arată că a primit de la UE, în perioada amintită, 4,68 mld. lei (ceva peste 1 mld. euro) şi a cheltuit în contul proiectelor astfel dezvoltate 5 mld. lei (1,1 mld. euro). Dintr-o altă statistică, tot a Ministerului Finanţelor (Balanţa financiară netă a fluxurilor financiare dintre România şi UE), rezultă că majoritatea fondurilor prmite sunt subvenţii agricole.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român
Patru modele Dacia 100% electrice lansate până în 2030: STRIKER – noul crossover al producătorului român Dacia a lansat, marţi, 10 martie 2026 o foaie de parcurs strategică pentru orizontul 2030, care include lansarea a patru vehicule electrice şi un nou capitol pentru modelul Sandero. Totodată, compania a anunțat modelul Striker, un crossover cu motorizări […]
Angajări în Armata Română: Campanie amplă de recrutări. Ce salarii sunt oferite Ministerul Apărării Naționale a lansat o nouă campanie amplă de recrutare pentru mai multe categorii de personal militar și civil. Demersul, inițiat în 9 martie 2026, vizează atât soldați și gradați profesioniști, cât și ofițeri, subofițeri sau maiștri militari. Odată cu anunțul privind […]
Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009”
Consumul, prăbușire cu 25% în ianuarie 2026, față de decembrie 2025. Economist: ,,Nu s-a mai întâmplat niciodată așa ceva în România, nici măcar în pandemie, nici măcar în criza din 2009” Consumul oamenilor în ianuarie 2026 s-a prăbușit cu 25% comparat cu decembrie 2025 și a scăzut cu 9% comparat cu ianuarie 2025, potrivit datelor […]