Dispute dâmboviţene

    Vă mărturisesc că, după instalarea lui Victor Ponta în fruntea Guvernului, am simţit, poate la fel ca mulţi alţi români, o schimbare de atitudine din partea preşedintelui Traian Băsescu. Era de fapt normalitatea,  spuneau analiştii politici, după ce am văzut cu toţii ce a însemnat pentru ţara noastră un preşedinte-jucător, poate prea jucător. Din păcate, normalitatea a ţinut prea puţin şi după ce a urmărit de pe margine jocul Băsescu a „sărit” iarăşi pe scena politică, luptându-se în chestiuni de drept şi prevederi constituţionale nu doar cu parlamentarii, ci şi cu premierul Ponta. Le dădea lecţii tuturor pentru a le demonstra că el, preşedintele, are dreptate şi este cel care trebuie musai să ia drumul spre Bruxelles. Obişnuit cu guvernarea Boc, în care Băsescu era deopotrivă preşedinte şi premier, acum şeful statului nu poate şi nici nu vrea să înţeleagă că românii au nevoie de altceva. De altfel, votul lor din 10 iunie nu înseamnă decât o respingere a lui Traian Băsescu şi a partidului care a crescut sub aripa sa, iar acum s-a prăbuşit odată cu el. Votul electoratului înseamnă şi revolta faţă de umilinţă şi desconsiderare, dar şi speranţa că lucrurile se vor schimba. Dacă îşi doreşte într-adevăr să fie un preşedinte-jucător care să pună umărul la redresarea partidului cu ajutorul căruia a ajuns la cârma statului, atunci Băsescu trebuie să-şi schimbe tactica de joc. Altfel, popularitatea sa în rândul românilor o să scadă de la o zi la alta şi nici PDL n-o să se simtă în nici un caz mai bine. Spectacolul băsescian va ajuta USL, care poate profita şi cred că o va face, de fiecare pas greşit al preşedintelui. În ceea ce priveşte disputa dâmboviţeană, poate că, totuşi, Traian Băsescu va înţelege că Ponta nu-i Boc şi vremurile în care preşedintele juca în deplasare, pe terenul Guvernului, au trecut. Ştim că pe adresa premierului Victor Ponta a sosit o invitaţie din partea preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, pentru reuniunea de la Bruxelles. În schimb, Traian Băsescu, gândindu-se probabil la Tratatul UE pe care l-a „scris” şi la Constituţia ţării, se consideră îndreptăţit să ia parte la întâlnirea Consiliului Europei. Totodată, îi transmite lui Ponta că „premierii trebuie să fie bărbaţi” şi atunci ne întrebăm de ce oare preşedinţii nu ar trebui să fie la fel? Sperăm, totuşi, ca Ponta să fie mai bărbat decât Băsescu şi să nu accepte sfidarea de care s-a „bucurat” preşedintele din partea unor lideri europeni, până nu demult, Sarkozy şi Berlusconi. Şi pentru că am vorbit de foşti lideri nu putem trece cu vederea ieşirea din scenă a Elenei Udrea, după eşecul răsunător de la alegerile locale. Blonda de la Golden Blitz a avut o ascensiune politică fulminantă. În 2008 ajungea şefa Cancelariei prezidenţiale, deputat, ministru şi şef de partid. Apoi, au „curs” omagiile din partea unora care îşi doreau să intre în graţiile sale pentru a ajunge mai uşor la fondurile împărţite cu grijă de Udrea, de la Ministerul Dezvoltării Europene. Dacă Elena dinainte de 1989 era savant de renume mondial, Elena vremurilor noastre a fost „motorul unei generaţii”, a dat „ora exactă în politică”, Gabriel Oprea a prealăudat-o, iar Teodor Baconschi, în calitate de coleg, îi mărturisea că „trebuie să facă eforturi să nu cadă sub farmecul ei”, spunând că este „inteligentă, frumoasă, tenace” şi apreciind că nu o deranjează „vecinătatea oamenilor de valoare”. Mângâiată de laude, din păcate, pe scena politică, prestaţia Elenei Udrea a fost departe de cea a premierilor Margaret Thatcher şi Angela Merkel. E foarte adevărat, a promovat un nou trend, dar nu în politica românească, ci în lumea modei; asta a rămas în urma sa, poşetele scumpe, cât leafa unui bugetar pe câţiva ani, asortate cu pantofii cu toc cui şi rochiile, uneori nepotrivite stilului de femeie politician. Ascensiunea Elenei s-a petrecut pe vremea când PDL şi Traian Băsescu erau pe val şi imediat ce popularitatea preşedintelui a scăzut Udrea a fost nevoită să accepte eşecul. Preşedintele Băsescu este cel care poate redresa corabia partidului şi rămâne de văzut dacă nu şi-a mai pierdut din deprinderile de marinar iscusit.

Adriana DURIGĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI