„Dispuneţi eliminarea falselor simboluri din România!”

    „Nu ne aşteptam la un asemenea cadou. Nici prin visele cele mai plăcute, zice profesorul Ioan Izvoreanu, fiu al Bedeleului. Să fim puşi în faţa unui alt gest împlinit cu aroganţă şi meticulozitate, cu ofrand şi dispreţ”. Să mi se arate în toată „splendoarea ei” ca Nero însângerat naştere şi moarte, tradiţii şi limbă, teritoriu şi rugăciune, stema Ungariei montată („renovată”) pe clădirea Liceului „Marton Aron” din Miercurea Ciuc, de fapt repetiţe a ceea ce s-a întâmplat şi cu liceul din Gheorghieni. Ce vrea să însemne acest gest? Simplu: a desconsidera o Ţară, a-i desconsidera şi călca în picioare legile, tradiţia, virtuţile, configuraţia de eternitate bine definită pe planeta Pământ, a dezrădăcina esenţa, nuanţele spiritului românesc, persiflându-i-se miezul fierbinte al Numelui şi Prenumelui; o simbolistică, da, cu orice preţ a vasalităţii unor simboluri faţă de altele, „autonomia” de netăgăduit a unei experienţe triste, nocive într-un interval istoric, îngâmfarea, „dreptul de veto” al maghiarimii, al cuibului de viespi care este o parte a udemeriştilor ţinuţi cu gura pe bucatele sfinte ale românităţii prin legi deconectate de realităţile ţării, de dragul unor voturi ce menţin naufragiul imoral al puterii, una dintre crasele slăbiciuni ale guvernanţilor dispuşi să treacă mereu cu vederea atacurile directe la structura istoriei şi teritorialităţii.
S-a întâmplat ceva cu putregaiul moral al lui Barna, ucigătorul de portrete, anarhistul, delapidatorul de virtuţi sacre româneşti, dintre care efigia sfântă Avram Iancu? Nu! Nimic! E liber să mai facă! Aceşti revanşardişti uită că şi toleranţa are limitele sale, că răbdarea a umplut paharul, că prioritară e vocea românilor. L-am privit în ochii scunzi pe viceprimarul Antal de la Miercurea Ciuc. Era atât de nevinovat, de rupt de realitate, de-ţi venea să-l pui în ramă, dar care ascundea jocul de-a şoarecele şi pisica, o batjocură letală, afirmând că „stema Ungariei a fost renovată după 100 de ani, recondiţionată, şi că nu vedem niciun impediment în această chestiune, în montarea ei. Adică, traducându-l: caravana trece, câinii latră! Ei bine, Attila, dacă n-ai învăţat la şcoală, îţi amintim noi că există un cântec mereu fierbinte, „Treceţi batalioane române Carpaţii”, că încă nu s-a uscat steagul românesc pus pe creştetul Budapestei, că limba română este limba marilor comori strămoşeşti, nu-i o limbă străină, ci face parte din hrana noastră comună, cea de toate zilele, că trebuie să aduceţi la cunoştinţa forurilor superioare această montare, efectul ei imoral, dispreţuitor, de corb flămând, că aţi făcut ce-aţi vrut, ce v-a tăiat capul în ţara noastră comună; ca şi când statul român e la picioarele voastre cu limba, istoria, tradiţiile geografice şi naşterile sfinte! E prea mult! Nici măcar averea legitimă a lui Gojdu nu s-a retrocedat! Ce-ar fi ca mâine să ne trezim că la Budapesta s-a montat stema unui alt stat? Ce-ar fi să înţelegeţi că acest mâine nu mai poate fi „poimâine”, că nu se poate continua cu alte localităţi româneşti: Covasna, Tg. Mureş, Satu Mare, Oradea cum probabil speraţi! Opriţi-vă! Domnule Boc, „ridicaţi-vă din genunchi! cum vă cred ei, şi arătaţi că sunteţi fiu al Transilvaniei, pecetă guvernamentală pentru toţi românii, indiferent de etnie! Iubirea de ţară, apărarea ei, sunt mai presus de orice respiraţie,a unor voturi. Fiţi receptorul ţării până nu-i prea târziu. Dispuneţi eliminarea falselor simboluri în România.

Ion LOPĂDEANU

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI