Discriminare

Se spune că un prost aruncă o piatră într-un lac şi apoi o sută de înţelepţi se chinuie, dar nu reuşesc să o scoată. Cam aşa şi cu incidentul de pe strada Păcii din Alba Iulia. Nişte indivizi beţi au aruncat cu pietre în câteva imobile şi… gata incidentul interetnic. S-au folosit sintagme grave ca „atrocitate antimaghiară”, de exemplu, şi prin declaraţii iresponsabile un incident demn doar de atenţia poliţiei judiciare a ajuns un conflict interetnic demn de atenţia ambasadorului maghiar în România care a venit degrabă la Alba Iulia să verifice starea de sănătate a victimei dând astfel şi mai multă greutate unei fapte care altfel ar fi trecut la capitolul „diverse”. În februarie 2009 handbalistul român Marian Cozma era asasinat într-un club din Veszprem (Ungaria). Atenţie, vorbim despre pierderea unei vieţi omeneşti, nu despre câteva copci. Nimeni din partea română atunci nu s-a gândit măcar că gestul unui descreierat poate fi amplificat şi ridicat la rang de incident interetnic. Este o diferenţă de abordare nu? Or diferenţa este cea pe baza căreia, maghiarii cer drepturi şi iar drepturi, o discriminare pozitivă. Nu spun că huliganii români trebuie trataţi cu blândeţe, ci doar că nu trebuie să facem din ţânţar armăsar. Mai multă moderaţie din partea maghiară nu ar fi stricat şi ar fi fost o demonstraţie reală, de substanţă, a atât de clamatei de altfel de către ei înşişi toleranţă, moderaţie, suportabilitate.
Dincolo de gravitatea faptelor, există o altă diferenţă între cele două întâmplări, una care ar explica oarecum reacţia maghiară, însă doar dacă ne gândim la omul de rând, unui ambasador sau unui rector i se cere ceva mai mult tact! În vremea asasinării lui Marian Cozma relaţiile interetnice dintre români şi maghiari nu erau tensionate aşa cum sunt acum. Atunci nu se discuta despre Ţinutul Secuiesc şi deschiderea reprezentanţei sale la Bruxelles, încă o discriminare pozitivă de vreme ce este singura reprezentanţă a unei entităţi care nu există ca atare „în acte”, sau despre reorganizarea teritorială care, da, în varianta propusă de preşedinte schimbă compoziţia etnică a unităţii administrativ teritoriale viitoare în care se vorbeşte că vor fi incluşi maghiarii. Şi le înţeleg rezistenţa. Cu atât mai mult cu cât România şi-a asumat prin semnătură că nu va face nimic care să schimbe această componenţă etnică. Sunt curioasă însă cât va dura această rezistenţă şi dacă va găsi Traian Băsescu metoda de a o înmuia. Ce le va oferi? Ce prevederi va conţine Statutul Minorităţilor? Ne vom îngrozi când le vom vedea? Deja prin prevederile din Legea Educaţiei elevii maghiari sunt favorizaţi faţă de cei români. Cât de corect este acest lucru? Ce dă preşedintele ca să-şi vadă împlinit orgoliul de a realiza tot ceea ce-şi propune, chiar cu costuri inestimabile pentru români? Deocamdată maghiarii şi celelalte minorităţi au primit mai mult timp de gândire. După consultările de marţi de la Cotroceni toate partidele cu excepţia UDMR şi-au anunţat poziţia faţă de proiectele preşedintelui. UDMR şi minorităţile naţionale alta decât cea maghiară mai au timp de negociere cu PDL şi cu preşedintele până luni. O nouă discriminare pozitivă! Vor ajunge oare românii, în urma acestor negocieri, discriminaţi (de data aceasta în sensul de bază al cuvântului) în propria ţară?
Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI