Directorul Spitalului Victor Babeș, despre vaccinarea anti-COVID a persoanelor vindecate: „E un lucru care nu se știe foarte cert acum”
Directorul medical al Spitalului Victor Babeș, Simon Aysel Florescu, este unul dintre medicii din România care a fost infectat cu COVID-19 și s-a vindecat. Acesta a discutat în cadrul unei emisiuni despre nevoia persoanelor vindecate de a se vaccine împotriva coronavirusului.
„E un lucru care nu se știe foarte cert acum”, a spus Simin Aysel Florescu, întrebată dacă mai trebuie să se vaccineze, ea având o formă ușoară a bolii.
„Probabil că prin acel plan de vaccinare o să știm mai clar, în momentul în care va fi vaccinarea în România. Medical vorbind, probabil că va fi necesară o determinare de anticorpi înainte. Și în funcție de cât de jos a scăzut sau n-a scăzut acest nivel se poate proceda la vaccinare sau nu”, a explicat medicul.
Doctorul Simin Aysel Florescu are anticorpi și spune că toți cei care au trecut prin boală o perioadă de minim șase luni au acești anticorpi: „Sigur că ei pot să scadă, dar în același timp s-a observat că la cei care reintră în contact cu virusul, anticorpii aceștia cresc.”
„Deci, deocamdată evoluția este destul de incertă și insuficient studiată. Nici n-a fost timp, n-a trecut niciun an de când a apărut această boală. Studiile sunt încă în curs. Dar, dacă ar fi să ne gândim la toate celelalte tipuri de infecții respiratorii, chiar dacă anticorpii scad la nivele mici, memoria antigenului respectiv rămâne în limfocite și cu ocazia unui nou contact cu tipul respectiv de antigen, virus sau bacterie reapar – în cele mai multe cazuri – acești anticorpi și sunt eficienți”, a explicat medicul.
Întrebată dacă se va vaccina, doctorul Simin Aysel Florescu a răspuns că da: „Bineînțeles!”
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică”
Nicușor Dan, întâlnire cu secretarul general al NATO: „România este o țară sigură. Am discutat despre noi capabilități pentru țările din Flancul Estic în cadrul programului Santinela Estică” Preşedintele Nicuşor Dan face, joi, 19 martie o vizită oficială la Bruxelles, întâlnindu-se cu secretarul general al NATO, Mark Rutte. Cei doi au discutat despre situaţia de […]
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali”
ANAF controlează în toată România piața carburanților. Instituția anunță că nimeni nu scapă: ,,Acțiunile vizează întreg lanțul de distribuție, de la importatori și depozitari până la comercianții finali” În contextul scumpirilor recente ale carburanților, Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a demarat o serie de controale la nivel național pentru a preveni și combate eventualele […]
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie”
Ajutor pentru pensionari 2026 | Ilie Bolojan: „S-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie” Premierul Ilie Bolojan a anunţat, joi, 19 martie 2026 că s-a găsit o formulă prin care propunerea legată de pachetul social să fie susţinută de coaliţie. „Am decis să reducem componenta de […]