Politică Administrație

Directorul Agenției Naționale de Cadastru, la Alba Iulia: Obiectivul este de a deschide carte funciară la zi, fără bani, tuturor cetățenilor din județ

Ioana Oprean

Publicat

în

  • Comunele Horea, Vințu de Jos și Ighiu sunt cuprinse într-un proiect de cadastrare al Agenției Naționale.

Marius Arthur Ursu, director general al Agenţiei Naţionale de cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI), este prezent luni și marți în județul Alba pentru a vorbi cu toate persoanele fizice și juridice autorizate să execute lucrări de cadastru, cu notarii și cu colegii de la oficiul de cadastru Alba, pentru a vedea dacă există anumite lacune din punct de vedere al regulamentului și al legislației în acest domeniu.

Arthur Ursu01El a arătat că obiectivul principal al Programului naţional de cadastru şi carte funciară este de a deschide carte funciară la zi, tuturor cetățenilor din județ. ”Ei nu trebuie să se teamă că vor da vreun ban. Cheltuielile vor fi suportată de Agenția Națională de Cadastru sau pe bază de fonduri europene. Ei nu vor plăti pentru aceste lucrări. Atât zona cooperativizată cât și cea necooperativă va intra în program”, a spus Marius Arthur Ursu în cadrul unei conferințe de presă a PSD.

Acesta a precizat că în trei comune din Alba se derulează proiecte de cadastrare. Este vorba de Horea, Vințu de Jos și Ighiu. Potrivit acestuia, în 8 mai va avea loc o licitație a unui proiect național în care sunt incluse 147 de comune din care patru sunt din Alba: Ciugud, Daia Română, Sântimbru și Șpring.

El a mai spus că Ministerul Agriculturii propune ca din 2018 subvențiile să nu mai fie acordate decât dacă există carte funciară.

PNCCF are drept obiectiv înregistrarea gratuită a imobilelor în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară a posesorilor ca proprietari şi eliberarea certificatelor de moştenitor în cazul succesiunilor nedezbătute. Astfel, va fi creată o bază de date unitară şi completă a imobilelor din ţară.

Bugetul estimat pentru implementarea Programului este estimat la 4,39 miliarde de lei în intervalul 2014-2023, jumătate din sumă fiind necesară pentru realizarea măsurătorilor cadastrale.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult