Actualitate

Directorii din învățământ ar putea fi obligați să predea la ore: Proiectul de ordin, pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei

Ioana Oprean

Publicat

în

Directorii din învățământ ar putea fi obligați să predea la ore: Proiectul de ordin, pus în consultare publică de Ministerul Educaţiei

Un proiect de ordin privind stabilirea obligaţiei didactice de predare a personalului de conducere din inspectoratele şcolare, unităţile de învăţământ, precum şi a personalului de îndrumare şi control din inspectoratele şcolare şi a personalului didactic din casele corpului didactic a fost pus  în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei.

Potrivit ordinului, directorii grădiniţelor cu program normal, care au personalitate juridică şi care funcţionează cu peste 8 grupe de copii şi minimum 150 de preşcolari, profesori pentru învăţământul preşcolar, sunt degrevaţi parţial de norma didactică de predare şi efectuează 2 – 4 ore/săptămână în cadrul obligaţiei didactice de predare în specialitate, în alte unităţi de învăţământ, conform specializărilor înscrise pe diploma/diplomele de studii.

De această prevedere beneficiază şi directorii grădiniţelor cu program prelungit/săptămânal şi creşelor cu personalitate juridică.

De asemenea, directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ de nivel primar şi/sau gimnazial sunt degrevaţi parţial de norma didactică de predare şi efectuează 6 – 8 ore/săptămână din norma didactică de predare, în cazul în care unităţile de învăţământ se află în una dintre următoarele situaţii:

* au peste 30 de formaţiuni de studiu;
* au între 20 şi 30 de clase de formaţiuni de studiu şi îndeplinesc una dintre următoarele condiţii:
* au cel puţin 10 clase inclusiv din învăţământul primar şi/sau grupe din învăţământul antepreşcolar/preşcolar;
* au secţii cu predare în limbile minorităţilor într-o unitate de învăţământ cu predare în limba română;
* au secţii cu predare în limba română într-o unitate de învăţământ cu predare într-o limbă a minorităţilor;
* au între 20 şi 30 de formaţiuni de studiu şi au internat şi cantină.

Şi directorii adjuncţi din unităţile de învăţământ de nivel liceal/postliceal sunt degrevaţi parţial de norma didactică de predare şi efectuează 6 – 8 ore/săptămână din norma didactică de predare.

„Directorii centrelor judeţene de excelenţă şi directorul Centrului Municipiului Bucureşti de Excelenţă efectuează 4-6 ore/săptămână din norma didactică de predare”, mai prevede ordinul.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

FOTO | AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar

Ioana Oprean

Publicat

în

AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar Aproape 8 milioane de lei este valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma controalelor efectuate în perioada 9-13 martie 2026 la peste 1.600 de operatori din domeniul alimentar. În urma controalelor au […]

Citește mai mult

Actualitate

Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi

Ioana Oprean

Publicat

în

Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi INS a transmis vineri, 13 martie 2026, că, în luna ianuarie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9.220 lei, cu 648 lei mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025, iar […]

Citește mai mult

Actualitate

Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat

Ioana Oprean

Publicat

în

Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat Din ce în ce mai mulți români dețin două sau mai multe locuințe, fie pentru investiții, fie pentru a avea o casă de vacanță sau pentru a o închiria. În 2026, proprietarii […]

Citește mai mult