Direcția de Venituri Alba Iulia propune scutiri de majorarări pentru firmele care plătesc integral impozitele restante
În vederea stimulării contribuabililor persoane juridice care își desfășoară activitatea pe raza administrativ – teritorială a municipiului Alba Iulia, precum și pentru atragerea de venituri la bugetul local, reprezentanții Direcției de Venituri consideră oportună aprobarea unei scheme de ajutor de stat „de minimis” privind acordarea scutirii de la plata majorărilor de întârziere aferente creanţelor fiscale principale neachitate la termen, datorate de către contribuabilii persoane juridice.
Schema de ajutor de minimis prevede scutirea de la plata majorărilor de întârziere pentru persoanele juridice care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: *au achitat până la data de 30 aprilie 2013 toate obligaţiile fiscale principale scadente la data de 31 decembrie 2012; *au achitat integral până la data de 30 aprilie 2013 sumele reprezentând amenzi exigibile, de orice fel, luate în debit de către Direcţia de Venituri până la 31 decembrie 2012, cu excepţia celor contestate pentru care, potrivit legii, executarea actului prin care s-a aplicat amenda este suspendată.
”În contextul actualei crize economice, raportat la dificultăţile cu care se confrunta agenţii economici în achitarea obligaţiilor fiscale și la creşterea numărului de agenţi economici supuși procedurii de insolvență, care nu numai că îngreunează recuperarea obligaţiilor fiscale restante, dar pot avea drept finalitate și imposibilitatea recuperării acestor obligaţii, considerăm că se impune accelerarea colectării debitelor restante, cu atât mai mult cu cât, în condiţiile ajutorului „de minimis”, aceasta reprezintă și o stimulare a beneficiarilor”, spune Anuța Șinar, de la Direcția de Venituri.
Aceasta precizează că la data de 31 decembrie 2012 exista un număr de 9.078 contribuabili cu restanțe la plata obligaţiilor fiscale la bugetul local al municipiului Alba Iulia, dintre care 7.916 persoane fizice și 1.162 persoane juridice. Creanţele fiscale totale datorate erau în cuantum de 28.701.247 lei, din care suma de 21.329.520 lei este datorată de către societățile comerciale împotriva cărora s-a deschis procedura insolvenței prevăzute de Legea nr. 85/2006. Diferenţa de 7.657.558,57 lei se compune astfel: creanţe fiscale principale – 6.430.091 lei și creanţe fiscale accesorii (majorări de întârziere) – 1.227.467 lei.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis se află pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Alba Iulia, ce va avea loc marți, 26 martie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”
FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată” Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură […]
Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale
PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]
Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță
Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]