Din această lună, un test pentru diagnosticarea moleculară a cancerului este disponibil şi în România
Românii au la dispoziţie, începând din această lună, un test ce permite diagnosticarea moleculară a cancerului şi, totodată, identificarea celei mai noi terapii personalizate, a anunţat, într-o conferinţă, dr. Istvan Peták, cercetător ungar şi unul dintre pionierii mondiali ai diagnosticării moleculare.
„Există un info-line permanent care oferă informaţii despre efectuarea testului Oncompass – cel mai avansat sistem informaţional, la nivel mondial, de identificare a celei mai eficiente terapii personalizate bazate pe identificarea mutaţiilor genetice ce au determinat apariţia şi evoluţia cancerului„, a adăugat dr. Peták.
Potrivit cercetătorului ungar, diagnosticul complex obţinut prin efectuarea testelor moleculare Oncompass creşte semnificativ şansele de stopare a evoluţiei tumorii şi oferă, prin analiza simultană a unui mare număr de gene, o importantă economie de timp pentru bolnavul de cancer. Un alt avantaj major al testului este faptul că mostra de ţesut serveşte la examinarea mai multor gene simultan.
Întrebat despre costul efectuării unui astfel de test, dr. Istvan Peták a spus că acesta poate ajunge la 4.000 de euro, incluzând şi identificarea terapiei personalizate.
Prezentă la conferinţă, conf. dr. Dana Stănculeanu a subliniat că, prin acest test inovator, pacienţii cu cancer pot obţine informaţii referitoare la posibilităţile de tratament disponibile la nivel mondial şi personalizate tipului de tumoră de care fiecare suferă. „Tratamentul potenţial poate fi un medicament aflat deja pe piaţă sau aflat chiar în faza de cercetare clinică”, a adăugat dr. Stănculeanu.
Dana Stănculeanu a amintit, în acelaşi context, importanţa studiilor clinice şi faptul că prin aceste studii „pacienţii nu sunt cobai”, ci mai degrabă beneficiarii unor terapii noi.
Elaborat de compania KPS Biotechnology Ltd, testul Oncompass creşte şansele de detectare a mutaţiilor genetice care sunt implicate în apariţia şi evoluţia ulterioară a cancerului, determinând cele mai eficiente opţiuni terapeutice, potrivit dr. Peták.
Pe baza testului oncompass, medicul oncolog poate ghida tratamentul fiecărui pacient în parte, alegând cea mai potrivită terapie, atât din cadrul medicamentelor existente pe piață, cât şi din cadrul celor aflate în curs de înregistrare în diverse studii clinice în Europa şi în alte regiuni ale globului, a adăugat cercetătorul ungar.
Sursa: antena3.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Cum decurg lucrările pe sectorul lipsă al Autostrăzii A1: Peste 550 de muncitori și operatori și 200 de utilaje pe teren pentru realizarea galeriilor tunelurilor
Cum decurg lucrările pe sectorul lipsă al Autostrăzii A1: Peste 550 de muncitori și operatori și 200 de utilaje pe teren pentru realizarea galeriilor tunelurilor Lucrările de pe sectorul autostrăzii A1 Margina – Holdea se desfășoară preponderent pentru realizarea galeriilor tunelurilor. Se lucrează în mai multe fronturi, atât în subteran, cât și în zonele realizate […]
Călin Georgescu, în instanță. Este judecat alături de gruparea mercenarului Potra Călin Georgescu s-a prezentat miercuri, 21 ianuarie 2026, la Curtea de Apel București, în dosarul în care este acuzat alături de gruparea mercenarului Horațiu Potra de acțiuni împotriva ordinii constituționale. Georgescu a ajuns la instanță însoțit de bodyguarzi, în timp ce Potra urmează să […]
PENSII 2026 | Ministrul Muncii, despre vârsta de pensionare a militarilor: „Vârsta de pensionare la militari nu este de 48-50 de ani, cum se spune”
Ministrul Muncii, despre vârsta de pensionare a militarilor: „Vârsta de pensionare la militari nu este de 48-50 de ani, cum se spune” Ministrul Muncii, Florin Manole, a afirmat duminică seara că aspectele legate de pensiile militarilor și vârsta de pensionare au fost stabilite încă din 2023, iar o eventuală modificare în acest moment „ar supăra […]