Despre socialism şi progres

    Surprinzător pentru unii, normal pentru alţii, social-democraţii, cu vederi de stânga şi liberalii, având săgeata orientată spre dreapta, au format o alianţă electorală, trecând peste faptul că doctrinele celor două formaţiuni sunt diametral opuse. Cred, probabil, că vor obţine o licoare limpede, amestecând apa cu uleiul! Ascultându-i, mai că-ţi vine să crezi că bocitoarele socialismului n-au murit odată cu… Epoca de Aur. Ele vieţuiesc printre noi. Unele în familie, plângând decesul unei pretinse echităţi sociale. Altele prin partide, punând frână progresului. Adevărat, a existat o vreme în care aceşti doi termeni, ,,socialism” şi ,,progres”, au coexistat.
Am rămas perplex, descoperind o istorioară despre socialism şi progres, plasată în America secolului XXI. Da, exact în patria capitalismului, în ţara tuturor posibilităţilor. Cică, un profesor de economie de la un colegiu, a mărturisit că, în întreaga s-a carieră, nu a picat nici măcar un student, dar s-a întâmplat recent, să trântească o grupă întreagă. Învăţăceii săi, erau de părere că socialismul promovat de preşedintele Barack Obama funcţionează, după principiul: nimeni nu va fi sărac lipit, nimeni nu va fi putred de bogat, adică o egalitate deplină. Profesorul a spus: ,,OK, vom face un experiment pe planul Obama. Toate notele vor fi rezultatul mediei grupei şi toată lumea va primi aceeaşi notă, astfel încât nimeni să nu pice examenul şi nimeni să nu ia 10!” Şiret, dascălul a înlocuit banii cu notele, o realitate mai la îndemâna studenţilor şi mai uşor de înţeles de către aceştia. După primul test, profesorul a făcut media notelor şi toată lumea a primit 9. Cei care au învăţat pe brânci erau nemulţumiţi, în timp ce aceia care doar au frunzărit cursul erau în culmea fericirii. La următoarea testare, studenţii care au studiat puţin, au studiat şi mai puţin, iar cei care au învăţat cu spirit de răspundere au lăsat-o, la rândul lor, ceva mai moale. A doua notă medie a clasei a fost 7. Nimeni nu mai era bucuros. Pe măsură ce testele s-au succedat, notele au continuat să scadă, pentru că certurile şi acuzele au generat resentimente, nici unul nevoind să studieze în detrimentul celuilalt, iar la sfîrşitul semestrului, toţi studenţii din grupă au picat. Satisfăcut, dascălul le-a explicat că şi socialismul va pica până la urmă pentru că, atunci când recompensa este mare, şi efortul de a o dobândi este mare, însă atunci când recompensa dispare, nimeni nu va mai încerca să reuşească.
Nu ştim exact dacă această povestioară s-a întâmplat aievea ori a fost o simplă alegorie. Cert este că din ea se desprind cinci concluzii: 1. Nu poţi introduce sărăcia în prosperitate eliminând belşugul din prosperitate (să-mi înţelegeţi întorsătura stilistică!); 2. Pentru ceea ce o persoană primeşte fără să muncească, o altă persoană trebuie să muncească fără să primească; 3. Autorităţile nu-i pot oferi nimic, nimănui, fără ca mai întâi să ia de la cineva; 4. Nu poţi spori belşugul, împărţindu-l; 5. Când jumătate din populaţie capătă impresia că nu trebuie să muncească pentru că de ea va avea grijă cealaltă jumătate, iar aceasta din urmă capătă impresia că nu are rost să muncească pentru că altcineva va beneficia de rezultatul muncii ei, acela este începutul sfârşitului unui popor.
Spuneam ceva mai la început că a fost o vreme în care termenii de ,,socialism” şi ,,progres” au coexistat. Da, dar numai în interiorul aceleiaşi fraze. În realitate, progresul nu poate fi realizat fără democraţie, fără libertate. Libertatea de a alege. Libertatea de a avea de unde alege…
Dumitru HENEGAR

---

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI

---

---