Descoperire SPECTACULOASĂ a arheologilor, la Alba Iulia: Vila unui demnitar roman și „SPA-ul” Legiunii XIII Gemina

Alba Iulia este localitatea din țară în care au loc cele mai multe săpături arheologice de prevenție. Se întâmplă așa și pentru că la Alba Iulia vestigiile romane, medievale sunt abundente, dar și pentru că Alba Iulia are un corp de arheologi bine structurat la Muzeul Național al Unirii, care au desfășurat nu doar săpăturile sus-amintite sau șantiere sistematice, ci au dus și o campanie de conștientizare a populației în raport cu patrimoniul arheologic, valoa­rea lui, modul de conservare.

Așa se face că investitorii, cei care doresc să construiască ceva în Alba Iulia, știu când demarează investiția că trebuie să treacă prin sapa și pensula arheologilor. Și mai știu și că aceștia nu-i vor „chinui”, nu le vor întârzia investițiile fără motive bine întemeiate.

În vara acestui an două importante descoperiri arheologice au fost făcute tocmai datorită acestor săpături de prevenție demarate de doi investitori. Ambele șantiere au fost coordonate de dr. Anca Timofan, arheolog la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. În ambele cazuri se știa că există vestigii, dar nu se cunoștea extinderea și starea acestora.

Cronologic, prima descoperire a verii a fost cea din interiorul castrului Legiunii a XIII-a Gemina, în spațiul aflat în curtea unității militare de lângă Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, fortificație care este ultima dintre cele trei suprapuse pe care le avem la Alba Iulia. Or, tocmai această suprapunere care arată valoarea strategică militară și economică a amplasării orașului de la romani până acum este cea care creează confuzie celor neinițiați într-ale istoriei și îngreunează adesea munca arheologilor și evidențierea vestigiilor celor mai vechi, cele romane. Știți, în pavajul care a fost pus acum câțiva ani în Cetate, zonele acelea cu piatră albă sau gălbuie? Sigur v-ați gândit că or fi însemnând ele ceva. Ei bine, pavajul cu piatră albă urmează fundațiile clădirilor romane care au fost des­coperite cu ocazia șantierelor preventive care s-au derulat în Cetate în anul 2011 cu ocazia lucrărilor de reabilitare. Iar cele cu piatră galbenă sunt marcajele fundațiilor clădirilor medievale. Atunci, în fața Porții a III-a, pe latura estică a castrului a fost identificată o clădire de mari dimensiuni a cărei amprentă o puteți vedea, cum am spus, marcată cu piatră albă.

„Încăperea cercetată atunci, despre care s-a crezut că reprezintă o baracă, avea fundaţiile din piatră de râu legată cu mortar, extinzându-se pe o lungime de 26,6 m şi o lăţime de 14,1 m. Lăţimea zidurilor era impresionantă, variind între 1,2 m – 1,9 m. Cu ocazia descoperirilor din acest an, teoria iniţială a fost revizuită, cercetarea furnizându-ne noi elemente planimetrice şi arheologice care ne-au determinat să presupunem că este vorba despre o clădire importantă într-un castru de legiune, mai ales în cazul unuia de dimensiunile celui de la Apulum –  băile (thermae) legiunii. Astfel, au fost identificate fundaţiile altor încăperi, la fel de vaste, dar şi ale unor camere încălzite, prevăzute cu hipocaust (sistemul roman de încălzire sub pardoseală). Am descoperit urmele a două cuptoare (praefurnia) care furnizau aerul cald pentru încălzirea spaţiilor. Într-o încăpere am identificat partea inferioară a instalaţiei de hipocaust unde fusese turnată o placă rezistentă, realizată dintr-un amestec special  de mortar, cărămidă pisată şi pietriş mărunt, în tehnica denumită opus signinum (cocciopesto la italieni). În această placă erau fixate pilae-le hipocaustului, mici colonete de cărămizi care susţineau partea superioară a pavimentului. În acest stadiu al cercetării suntem în faţa mai multor întrebări privind alimentarea cu apă în castru, planimetria întregului complex, funcţionalitatea încăperilor descoperite şi modul în care termele din castrul de la Apulum prezintă o organizare internă clasică a spaţiului, cu încăperi având  diverse utilizări, dar amenajate astfel încât să fie respectat un anumit circuit: de la vestibulum şi apodyterium (vestiarul, care posibil să fi fost amenajat în încăperea cercetată în faţa Porţii a III-a), spre frigidarium (piscina cu apă rece), tepidarium (spaţiu încălzit), caldarium (sala cu apă încălzită şi prevăzut cu bazine), laconicum (sauna), ş.a.m.d. Este evident faptul că termele romane reprezentau în Antichitate nu numai un spaţiu utilizat pentru menţinerea igienei, dar şi unul de socializare, relaxare şi fortificare a organismului, asemănător SPA-ului din zilele noastre. În cazul armatei, prezenţa băilor era cu atât mai mult o necesitate”, a explicat Anca Timofan.

Cercetarea arheologică s-a mutat de la un „SPA” la altul, ca să fac legătura spre al doilea șantier preventiv, cel care mie mi se pare cel mai spectaculos și din perspectiva descoperirilor, și din perspectiva  a ceea ce se propune a se întâmpla cu ele. De fapt, „SPA”-ul de care vorbesc, adică tot un complex de băi romane (thermae) a fost descoperit în 2009, acum 10 ani, cu ocazia unui șantier preventiv în spațiul fostei firme Vinalcool (strada Miron Costin nr. 7), unde un investitor italian dorește să construiască un complex de blocuri. Venind dintr-o țară cu o îndelungată obiș­nuință a prețuirii și prezervării moștenirii înaintașilor, deci și a descoperirilor arheologice – Italia, investitorul a acceptat modificarea planurilor sale pentru păstrarea neatinsă a vestigiilor termelor în cauză. „Ne aflăm într-o zonă importantă a sitului Apulum, în așezarea civilă a castrului Legiunii XIII Gemina, care în timpul împăra­tului Septimius Severus (193-211 p.Chr.) a fost ridicată la rangul de municipium (municipium Septimium Apulense). De asemenea, descoperirile de aici se află la cca. 150 m spre sud de cercetările efectuate de Adalbert Cserni între anii 1889-1908, în arealul care aparține Palatului Guvernatorilor (praetorium consularis) unde investigațiile arheologice au fost continuate de dr. Viorica Rusu-Bolindeț (Muzeul de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca) pe str. Munteniei”, spune Anca Timofan. În cursul cercetărilor din 2009 a fost identificat un complex termal roman (băi publice) cu aceeași succesiune de încăperi ca și cele despre care am scris mai sus, din castrul legiunii. „Zidurile termelor sunt solide având lăţimi între 60 şi 100 de cm, fiind construite din blocuri de calcar şi având fundaţii rezistente din piatră de râu. Pe peretele sudic s-a păstrat o porţiune din peretele dublu al camerei şi o parte din pictura murală interioară”, dezvăluie arheologul. Cercetările au fost reluate în acest an, când investitorul, după ce a construit pe suprafața liberă de vestigii, a ajuns și în zona adiacentă descoperirilor de acum un deceniu.

„Cea mai impresionantă descoperire o constituie însă casa romană de tip domus, care ocupă o suprafață de cel puțin 2000 de mp și care aparținea cu siguranță unei familii înstărite și influente din Apulum, probabil unui oficial. Clădirea prezintă două faze principale de construcţie, fiind prevăzută inițial cu un portic care flanca un altar (distrus din vechime) așezat în curte. Ulterior ea se prelungeşte spre Sud – Sud Est, când se adaugă instalaţia de încălzire şi camerele prevăzute cu hypocaust.

Planimetria casei este specifică locuinţelor romane de tip domus, camerele fiind amplasate în jurul unei curţi centrale. Zidurile descoperite se păstrează și în elevație, fiind construite în partea inferioară din pietre de râu legate cu mortar. Cu ocazia continuării cercetării arheologice preventive în anul 2019 au fost descoperite zidurile spațiului de la intrarea în casă și zona deschisă oaspeților – sufrageria sau atrium. În aceste încăperi luxoase au fost identificate numeroase fragmente de tencuială pictată romană, figurată cu motive vegetale și animale: copaci, flori, o pasăre și un cap de pisică. Totodată au fost descoperite zidurile camerelor de pe latura estică a curții și o parte a acoperișului casei prăbușit în interior.

Materialul arheologic descoperit este foarte bogat, fiind colectate o cantitate mare de ceramică romană, artefacte din bronz şi din os (fibulă, brăţări, ace), monede, cuie şi piroane din fier, fragmente de vase de sticlă, ţigle şi cărămizi romane ştampilate. În cursul cercetărilor din acest an, a fost descoperită și o valoroasă statuetă din bronz reprezentând-o pe Zeița Venus. Datorită celor mai frumoase descoperiri din această locuință, statueta Venerei și frescelor pictate viu colorat cu animale și plante, am denumit-o Casa lui Venus și a Bucuriei Naturii de la Apulum”, dă detalii Anca Timofan.

Cercetarea arheologică în această zonă s-a extins până acum la mijlocul lui noiembrie, finalizându-se  marți, 12 noiembrie, cu un survol din dronă pentru a se vedea clar amplasarea în teren, survol realizat de Călin Șuteu, cel care a realizat și fotogrametria întregului sit. Este vorba despre o metodă modernă de măsurare și imagistică esențială pentru o modelare și reconstituire 3D. O metodă modernă de investigare care ajută arheologii să reconstituie în detaliu viața celor din vechime. Fără a intenționa să pună piedici investitorului, ba chiar în colaborare cu acesta, se dorește conservarea in situ a vestigiilor și amenajarea aici, vom vedea cum în urma discuțiilor dintre cele două părți, a primului parc arheologic public din municipiul Alba Iulia. Un astfel de obiectiv s-ar adăuga celor cu care Alba Iulia se mândrește și pe care le documentează acum pentru includerea în patrimoniul UNESCO, așa cum am arătat într-un număr anterior al ziarului nostru. Succes!

Anca DINICĂ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI