Deputatul Radu Tuhuț: Am depus proiectul de lege care prevede extinderea gazului metan în orașele Abrud, Câmpeni și Baia de Arieș
Deputatul Radu Tuhuț: Am depus proiectul de lege care prevede extinderea gazului metan în orașele Abrud, Câmpeni și Baia de Arieș
Am depus, în Parlament, proiectul de lege care vizează extinderea rețelei de gaz metan în orașele Abrud, Câmpeni, Baia de Arieș și, ulterior, în comunele din împrejurimi. Acest demers reprezintă primul pas concret spre realizarea unei investiții care aduce dezvoltare comunităților locale și bunăstare oamenilor. Extinderea gazului metan în Munții Apuseni, ca sursă alternativă de încălzire a locuințelor, este o dorință exprimată de zeci de mii de locuitori, fiind totodată o resursă ce ar sprijini dezvoltarea industriei, a mediului antreprenorial, a serviciilor și turismului. Cunosc situația din orașele menționate unde oamenii sunt nevoiți să transporte lemnele de foc până la etajul 4 al blocurilor.
Proiectul de lege, pe care l-am depus, prevede realizarea unor modificări și completări la Legea nr. 197/2018 privind Legea Muntelui, în sensul extinderii rețelei naționale de gaz metan într-un orizont de timp rezonabil, pentru creșterea nivelului de trai, prevenirea depopulării, creșterea puterii economice la nivel local, în condițiile păstrării echilibrului ecologic și protecției mediului natural.

Am fost mereu un om pozitiv și optimist, dar în același timp realist și pragmatic: gazul metan va fi extins în Apuseni, în următorii ani, doar dacă va exista suficientă susținere parlamentară și, implicit, guvernamentală. În continuare, voi lupta pentru ca acest proiect să devină realitate.
Din cauza că gazul lipsește, înregistrăm în Apuseni un consum foarte mare de material lemnos pentru încălzirea locuințelor. Sunt consumați milioane de metri cubi de lemn, ceea ce conduce la tăieri masive de arbori. Pentru a oferi un exemplu orientativ, o familie din zona de munte, într-o casă cu izolare medie și o suprafață de aproximativ 100-150 de metri pătrați, consumă între 10 și 30 de metri cubi de lemn per sezon. Iernile mai grele și locuințele mai mari sau mai puțin izolate pot genera un consum și mai mare, fapt ce conduce la o creștere semnificativă a poluării în zonă.
Introducerea gazului metan în cât mai multe comunități rurale și urbane ar contribui la dezvoltarea economică a zonei, la îmbunătățirea calității spațiilor locative turistice, la îmbunătățirea calității aerului, creșterea calității vieții oamenilor, fapt ce ar reduce semnificativ depopularea zonei. De asemenea, accesul la gaze naturale poate stimula dezvoltarea economică și poate oferi energia necesară pentru industrie și servicii, precum și pentru inițiativele antreprenoriale locale. În egală măsură aceste investiții vor genera condiții mai bune pentru susținerea cursurilor din școli și pentru asigurarea unor condiții civilizate în unitățile sanitare.
Deputat PSD de Alba,
Radu Marcel Tuhuț
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]