Politică Administrație

Deputații au decis: Elena Udrea poate fi ARESTATĂ!

Ioana Oprean

Publicat

în

Elena Udrea poate fi arestată, 219 dintre colegii săi din Camera Deputaților au votat PENTRU încuviințarea arestării. 102 voturi au fost î potrivă. Parlamentarii s-au reunit luni seara pentru a decide soarta colegei lor, pentru care DNA a cerut încuviințarea urmăririi penale în două dosare, dar și arestarea acesteia, în fiecare dosar.

Elena Udrea18Camera Deputaţilor s-a pronunţat, luni seara, prin şase voturi distincte cu bile, legat de solicitările justiţiei în privinţa Elenei Udrea, dintre care trei pentru începerea urmăririi penale în două dosare şi încă trei pentru arestare preventivă.

Deputaţii s-au exprimat, prin vot secret cu bile, asupra solicitării nr.326/C/2015 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitoare la formularea cererii de urmărire penală împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al dezvoltării regionale şi turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

O altă solicitare, referitoare la începerea urmăririi penale împotriva deputatului Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, în dosarul nr.50/P/2014 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a fost aprobată anterior de plenul Camerei, fiind înregistrate 285 de voturi „pentru” şi 49 „împotrivă”.

Înainte de începerea votului Elena Udrea le-a cerut colegilor reuniţi în plen pentru a se pronunţa prin vot asupra cererilor Justiţiei în cazul său, să nu fie părtaşi la încercarea de arestare a sa, pe care a definit-o ca fiind un „abuz”.

Doamnelor şi domnilor, stimaţi colegi. Ştiu că există o presiune publică asupra dumneavostră. ştiu că există presiuni şi de altă natură şi chiar calcule politice. Ceea ce vă cer au azi nu este clemenţă. Nu este să blocaţi Justiţia, din contră. Vă cer să lăsaţi Justiţia să funcţioneze şi în cazul Elenei Udrea. Vă cer ca Elena Udrea, dacă este acuzată de ceva, să fie anchetată. Ceea ce vă cer în schimb este să nu fiţi părtaşi la un abuz care este încercarea de arestare a mea”, a spus Udrea, de la tribuna Camerei Deputaţilor.

Ea le-a cerut, totodată, deputaţilor să voteze conform conştiinţei.

Vă cer să fiţi puternici, să votaţi conform conştiinţei pe care o aveţi, dând Parlamentului rolul şi importanţa pe care această instituţie ar trebui să o aibă într-un sistem democratic în care fiecare putere îşi exercită atribuţiile în mod legal şi nicio putere nu poate exercita asupra altei puteri din stat un abuz”, a adăugat Udrea.

Deputatul Elena Udrea a plecat de la Parlament, după discursul susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, fără să mai aştepte votul asupra solicitărilor procurorilor în cazul său, menţionând că poate vedea rezultatul votului şi din altă parte.

La finalul discursului susţinut în plenul Camerei Deputaţilor, Elena Udrea a părăsit sala de şedinţe.

Sursa: mediafax.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai

Ioana Oprean

Publicat

în

ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]

Citește mai mult

Politică Administrație

VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba

Bogdan Ilea

Publicat

în

Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]

Citește mai mult