Deputat PNL Sorin Bumb: ”Incompetența și corupția PSD îngroapă agricultura românească”
Ne aflăm, în această perioadă, în plină campanie de depunere a cererilor unice de plată pentru subvențiile plătite de APIA. O perioadă care este însoțită de o enumerare aproape completă a sfinților din calendarul bisericesc, ce se regăsesc atât pe buzele beneficiarilor, cât și pe cele ale angajaților APIA, din cauza problemelor tot mai numeroase și mai grave cu care se confruntă instituția.
În condițiile în care depunerea cererilor de plată se face exclusiv on-line, iar cei mai mulți beneficiari de subvenții au cunoștințe insuficiente sau inexistente de utilizare a calculatorului, mulți dintre ei fiind și în vârstă, obținerea banilor a devenit un adevărat joc al hazardului. Lipsa cadastrului unitar, utilizarea unui sistem informatic prost conceput, prost administrat și deosebit de complicat, care funcționează din când în când – cam la fel ca toate sistemele informatice din care se vede umbra lui Ghiță – și incapacitatea APIA, care se chinuie de doi ani să cumpere un nou sistem informatic, agravează situația și mai mult.
Numeroasele guvernele PSD de până acum, ar fi putut, de exemplu, să folosească fondurile europene alocate pentru dezvoltarea resurselor umane, ca să pregătească specialiști în domeniul birocrației agricole, pe care să-i pună apoi la dispoziția comunităților rurale. Sau ar fi putut organiza cursuri de utilizare a calculatorului, axate pe necesitatea micilor fermieri de a completa formulare complicate pentru subvenții. Ar fi putut înființa centre locale de resurse, dotate cu calculatoare. Ar fi putut face multe altele în sprijinul fermierilor.
Din păcate, nimic din toate acestea nu s-a întâmplat. Au fost preferate conferințele luxoase, cu tematică socială, organizate în hoteluri de 5 stele, centrele de resurse destinate învățării picturii, împletiturilor și încondeierii ouălor din import sau pseudo-cursurile de manichiuriste și frizeri la care cursanții erau plătiți în avans ca să participe.
Pe lângă toate acestea, lipsesc cu desăvârșire campaniile de informare care să vină în sprijinul beneficiarilor APIA. Unii dintre ei ar mai renunța la strămoșeșcul porumb dacă ar ști că subvențiile sunt mai profitabile la cânepă sau la soia. Dar conducerea politică de la APIA și Ministerul Agriculturii nu iese din birou decât dacă e vreun târg cu multe
televiziuni. În rest, informarea fermierilor se face prin presă, prin tipărire de afișe și postări pe site-ul APIA, după cum se spune negru pe alb chiar în raportul de activitate al instituției.
Angajații APIA din România au ajuns să aibă ce mai mare încărcătură de dosare din Uniunea Europeană, iar țăranul român, dependent de subvenții, este adus în pragul crizelor de nervi și al falimentului de corupția și incompetența PSD.
Această situație trebuie să înceteze! Solicit Ministerului Agriculturii să ia măsuri urgente pentru îmbunătățirea activității APIA. Este necesară o mai bună informare a fermierilor, în vederea alegerii schemelor de plăți care asigură niveluri substanțiale ale subvențiilor și este necesară simplificarea urgentă a mecanismului de depunere a cererilor de finanțare.
Deputat PNL de Alba, Sorin Ioan BUMB
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Un grup de parlamentari cere suspendarea președintelui Nicușor Dan: „A depășit limitele rolului său de mediator”
Un grup de parlamentari cere suspendarea președintelui Nicușor Dan: „A depășit limitele rolului său de mediator” Un grup de senatori și deputați anunță că vor să depună în Parlament o cerere de suspendare din funcție a președintelui Nicușor Dan, acuzându-l de „atacuri asupra independenței justiției”. În cererea adresată președinților Senatului și Camerei Deputaților, semnată de […]
Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României”
Premierul Ilie Bolojan, despre plata impozitului local de persoanele cu dizabilități: ,,Este fairplay faţă de toţi şi corect faţă de toţi cetăţenii României” Premierul Ilie Bolojan a declarat că persoanele cu dizabilități trebuie să plătească impozit local deoarece așa este ,,fairplay” față de toți cetățenii care contribuie la bugetul statului. Prim-ministrul a adăugat că aceștia […]
Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei
Florin Roman: ,,Bonificație de 3% pentru firmele bune platnice, care și-au plătit birurile către stat la timp”. Peste 150 de mii de firme care primesc 160 milioane de lei Florin Roman a anunțat că Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, pune în aplicare un amendament care privește firmele bune platnice. Mai exact, potrivit deputatului, firmele bune platnice […]