Rămâi conectat

Politică Administrație

Deputat PNL, Florin Roman: PSDragnea taie 226 de posturi didactice în județul Alba

Ioana Oprean

Publicat

în

Sub conducerea PSD-ALDE, problemele din educație s-au adâncit și mai mult! În calitate de parlamentar PNL de Alba am atras atenția de nenumărate ori asupra modului total neprofesionit prin care Inspectoratul Școlar Județean înțelege să conducă destinele învățământului din Alba.

Spun asta pentru că pe cei din Ministerul Educației și pe reprezentanții lor din teritoriu nu îi interesează viitorul învățământului din România, ci doar să reducă din cheltuieli cu orice costuri: prin desființarea haotică a școlilor și grădinițelor, prin comasarea unor clase fără a avea la bază o analiză temeinică ci doar interesul politic de moment și iată, acum, prin tăierea posturilor didactice din învățământul preuniversitar.

Potrivit Ordinului de Ministru nr. 5282, din 10 octombrie 2018, Ministerul Educației stabilește numărul maxim de posturi din învățământul preuniversitar finanțate de la bugetul de stat în anul școlar 2018-2019. Am constatat cu stupoare că pentru județul Alba socoteala guvernanților dă cu minus. Astfel, față de anul școlar 2017-2018, Guvernul taie, la propunerea inspectorului școlar general, Marcela Dărămuș, aproximativ 226 de posturi pentru acest an școlar.

Lipsa de viziune a guvernanților și a decidenților locali numiți de PSD distruge practic învățământul din Alba, văduvit de un număr considerabil de posturi didactice, asta în condițiile în care, la o analiză atentă a acestui ordin, constatăm că sunt județe unde numărul acestor posturi rămâne intact sau chiar crește.

PSD nu are niciun argument solid prin care să justifice aceste tăieri, mai ales dacă avem în vedere situația specială din județul Alba, acesta fiind un județ cu zone montane, pentru care costurile cresc în mod obiectiv, dar și învățământ în limbile minorităților, care de asemenea determină un cost suplimentar per elev. Acestea sunt exact componentele de exceptare de la prevederile generale și care ar fi trebuit să cântărească decisiv înainte de a fi luată o astfel de măsură criminală pentru viitorul educației în județul Alba!

Educaţia copiilor nu se face doar prin simple calcule contabilicești și nu ține doar de bani! Le solicit, pe această cale, liderilor și parlamentarilor PSD locali să ia atitudine și să blocheze, până nu este prea târziu, distrugerea învățământului din Alba!

Mai îndrăzniți să credeți în minciunile PSDragnea?

Florin Roman, deputat PNL de Alba


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

VIDEO | Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările bazinului de înot didactic și agrement de la Aiud avansează. Primar: ,,Constructorul estimează că undeva în jurul lunii martie o să fie gata” Lucrările la bazinul de înot didactic și de agrement din Aiud avansează într-un ritm constant, iar primarul municipiului, Dragoș Crișan, a anunțat termenul estimat pentru finalizarea investiției. Ieri, 16 decembrie, Attila […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea AUR împotriva ministrului mediului, adoptată cu voturile PSD: Ce urmează pentru Diana Buzoianu Moțiunea simplă AUR împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, a fost adoptată luni, 15 decembrie 2025, de Senat, cu voturile AUR, PACE și PSD și ale unor senatori neafiliați, generând un moment politic tensionat în interiorul majorității parlamentare care susține Guvernul condus […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă 

Ioana Oprean

Publicat

în

Moțiunea de cenzură a fost respinsă: Guvernul Bolojan supraviețuiește din nou în Parlament, iar coaliția de guvernare rezistă Moţiunea de cenzură depusă de Opoziţie şi intitulată ”România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare” nu a trecut luni, 15 decembrie 2025, în Parlament. Guvernul Bolojan supraviețuiește astfel unei noi moțiuni de cenzură, iar […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea