Deputat Florin Roman: ”PNL vine în sprijinul medicilor de familie”
În calitate de deputat PNL, am depus împreună cu deputatul Bogdan Huțucă o nouă inițiativă legislativă prin care ne propunem să contribuim la reducerea costurilor de funcționare ale cabinetelor de medicină de familie.
Concret, propunem modificarea lit.h), alin.(1), a art. 456 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în sensul exceptării cabinetelor de familie de la plata oricăror impozite sau taxe pe clădiri. Astfel, vrem să sprijinim medicina de familie cu scopul declarat al consolidării principiului prevenției în sănătate ca politică principală în domeniul sănătății, lucru pe care PNL și l-a asumat prin Legea prevenției în sănătate, un proiect care nu a primit, însă, sprijinul coaliției guvernamentale.
Trebuie spus că, în baza Legii nr.571/2003 privind vechiul cod fiscal, cabinetele de medicină de familie erau scutite de impozitul/taxa pe clădire, facilitate anulată prin adoptarea noului cod fiscal, legiuitorul considerând că sintagma ”clădirile unităţilor sanitare publice” cuprinde și cabinetele de medicină de familie, ceea ce de fapt nu se întâmplă.
În practică, sarcina fiscală suplimentară impietează asupra bugetelor și așa mici ale cabinetelor de familie, care, în același timp se confruntă și cu alte probleme de ordin financiar, precum sarcini financiare și birocratice impuse de Minister și casele teritoriale de sănătate.
Considerăm, așadar, că se impune modificarea legislației în domeniu, pentru a reglementa ceea ce legiuitorul a dorit de la bun început. Medicina de familie are nevoie de o astfel de lege și consider că această propunere legislativă trebuie să intre cât mai repede în dezbaterea Parlamentului pentru a corecta o nedreptate. Asta cu atât mai mult cu cât impactul financiar al acestei măsuri este nesemnificativ, având în vedere faptul că la nivelul unităților administrativ teritoriale acționează foarte puține cabinete de medicină de familie, iar spațiul clădirilor nu este unul extins, care să genereze obligații fiscale importante.
Doar prin astfel de măsuri și prin aplicarea principiului „este mai eficient să previi decât să tratezi” putem asigura în mod real prevenția în sănătate și să generăm pe termen mediu și lung îmbunătățirea stării de sănătate a românilor.
Deputat Florin ROMAN, vicepreședinte PNL
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]