Deputat Florin Roman: PNL cere ca banii încasați din redevențele miniere să ajungă și în bugetele locale
Comunitățile locale trebuie să beneficieze direct de pe urma exploatării resurselor naturale deoarece, în multe cazuri, ele suportă consecințele schimbărilor la care este supus mediul, în urma acestor exploatări.
Alături de colegii mei din PNL am depus un proiect de lege prin care o parte din banii încasați de statul român, în baza acestor redevențe, urmează să fie redistribuți către bugetele localităților și județelor unde au loc aceste exploatări ale resurselor naturale.
Prin acest proiect, considerăm oportună virarea din redevența încasată la bugetul de stat către bugetele locale pe al căror teritoriu se desfășoară activitatea de exploatare a unei cote de 80% din redevenţa minieră încasată, distribuită după cum urmează: 55 % la bugetul local al județului și 25 % la bugetele locale ale comunelor. Titularii licențelor de exploatare datorează bugetului de stat, din ziua începerii realizării producţiei, o redevenţa minieră în cotele prevăzute de art. 45 din Legea nr. 85/2003, redevență ce este achitată trimestrial.
Susținem acest proiect deoarece efectele negative ale activităților de exploatare sunt resimţite direct de către comunităţile locale. Știm cu toții că sunt afectate terenurile agricole din apropierea exploatărilor, sunt afectate drumurile, din cauza transporturilor de mare tonaj, poate fi afectată pânza freactică, iar despre poluarea fonică și cea a aerului, nici nu mai e cazul să le amintim. Toate acestea sunt resimţite de către cetățeni şi afectează comunităţile locale, iar măsurile de readucere la starea inițială necesită costuri importante, iar efectele nu sunt întotdeauna cele așteptate.
Apreciem că asigurarea unei cote din această redevență constituie o sursă de venit importantă pentru bugetele locale în vederea finanțării lucrărilor de reabilitare de drumuri comunale și județene, chiar și pentru asigurarea cotelor de cofinanțare pentru proiecte cu finanțare nerambursabilă, ce vizează acțiuni de refacere a cadrului natural și de protecție a mediului.
Acest proiect de lege poate rezolva o parte din problemele care apar în comunitățile locale unde au loc exploatări de resurse și noi, parlamentarii PNL, mizăm pe faptul că și celelalte partide, inclusiv PSD, vor susține la vot această inițiativă deoarece, în acest caz nu e vorba de politică, e vorba despre viața oamenilor.
Florin Roman, deputat PNL, vicelider Grup parlamentar
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Primăria Aiud: Licitație publică pentru închirierea unui lot de teren din Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin Hagea
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind închirierea prin licitație publică a lotului de teren nr. 1, cu suprafaţa de 17 mp., parte componentă a imobilului “Construcţie Corp A și teren aferent”, identificat în CF nr. 76330 Aiud, nr. top. 486/2/8, în suprafață totală de 407 mp. (măsurată 408 mp.), situat în Municipiul Aiud, Piaţa Agroalimentară Dr. Constantin […]
Primăria Aiud: Licitație publică pentru concesionarea unui teren în localitatea Sâncrai
ANUNŢ DE LICITAȚIE privind concesionarea prin licitație publică a terenului intravilan situat administrativ în localitatea Sâncrai, Str. Avântului nr. 49, jud. Alba, în suprafață de 3014 mp, înscris în Cartea Funciară nr. 99811 Aiud 1. Informații generale privind autoritatea contractantă, în special denumirea, codul de identificare fiscală, adresa, numărul de telefon, fax și/sau adresa de […]
VIDEO | Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba
Județul Alba, primul loc pe țară în 2026 la cadastrarea sistematică. Ce spune directorul OCPI Alba În cadrul unei conferințe de presă susținute miercuri, 18 martie 2026, la Instituția Prefectului Județului Alba, directorul Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba, Cornelia Țăran-Baba, a discutat despre mai multe teme, printre care și situația privind cadastrarea sistematică. […]