Actualitate

Deputat al USR PLUS susține că masca de protecție nu ar trebui purtată în aer liber, la 20 de grade, dacă se respectă distanțarea

Ioana Oprean

Publicat

în

Radu, Ciornei, deputat din partea USR PLUS, medic-cercetător în microbiologie, imunologie și genetică moleculară, consideră că ar trebui să renunță la obligativitatea purtării măștii de protecție în aer liber începând cu luna mai și că probabilitatea de infectare este foarte mică atunci când suntem într-un spațiu deschis, la temperaturi ridicate.

„Cred că această explozie, încă nu este o explozie, este o creștere a numărului de cazuri, pentru că nu am ajuns încă la cel mai mare număr de cazuri pe care l-am avut din punct de vedere istoric, este din cauza faptului că am redeschis școlile”, a declarat deputatul USR PLUS pentru Digi24.

Citește și: DOCUMENT| Noul MODEL al DECLARAȚIEI pe propria răspundere, pentru deplasarea în afara locuinței, după ora 22

El consideră că măștile n-ar mai fi necesare în aer liber, dacă se ating 20 de grade și dacă distanțarea este posibilă, pentru că probabilitatea de infecție este mică. Însă atunci când vedem că se aglomerează în jurul nostru, trebuie să scoatem masca din buzunar și să o punem, pentru a ne proteja.

„Părerea mea este că trebuie să ne punem masca pe stradă doar în momentul în care distanțarea socială nu mai este posibilă. De exemplu, suntem la o coadă în aer liber, ne cumpărăm pâine sau covrigi sau la o trecere de pietoni și vedem că în jurul nostru nu este 1 metru sau 1 metru și jumătate între persoanele de acolo. Atunci trebuie să scoatem masca din buzunar și să ne-o punem pe față. Însă, în restul situațiilor, când mergem pe stradă de unii singuri, la o distanță suficientă, repet, începând de când temperatura va ajunge la 20 de grade, nu cred că este necesară purtarea măștii”, spune Radu Ciornei.

Radu Ciornei este deputat USR PLUS de Suceava, iar anul trecut, liderul USR Dan Barna anunța că face parte din celula de criză a USR PLUS care căuta „soluții adaptate nevoilor țării noastre” în combaterea epidemiei de coronavirus. Acum, este membru în Comisia pentru sănătate şi familie din Camera Deputaților și este secretar al Comisiei pentru știință și tehnologie.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CALENDARUL de înscriere la creșă/grădiniță și în serviciile de educație timpurie complementare pentru anul școlar 2026-2027, în consultare publică Ministerul Educaţiei a anunțat că a fost pus în consultare publică proiectul privind calendarul de înscriere la creşă/grădiniţă şi în serviciile de educaţie timpurie complementare pentru anul şcolar 2026-2027. Potrivit Ministerului Educaţiei, în grupele de nivel […]

Citește mai mult

Actualitate

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii

Bogdan Ilea

Publicat

în

Preț carburanți 2026: Benzina s-a scumpit din nou. Prețul motorinei, mai mare cu 80 de bani de la începutul săptămânii Carburanții s-au scumpit din nou în noaptea trecută, pentru a cincea zi la rând. Benzina standard a depășit pragul de 9 lei/l în aproape toate stațiile din Capitală, cu excepția celor Socar, în timp ce […]

Citește mai mult

Actualitate

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare în acest moment

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sondaj Avangarde: AUR, pe primul loc, dar se află în scădere. Cum se situează celelalte partide aflate la guvernare  AUR, partidul condus de George Simion, conduce detașat în intenția de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de Avangarde, dar pierde teren față de alte sondaje publicate la începutul acestui an. Partidele aflate la […]

Citește mai mult