Denis Cunțan (CSU Alba Iulia), ofertat din Liga 2, de la Dej și Iași
Denis Cunțan, fotbalistul originar din Daia Română, are oferte concrete în această perioadă din eșaloanele superioare.
Promovat în 2018 în Liga 3 de către antrenorul Paul Ciucă la Industria Galda de Jos, pe când avea numai 15 ani, Denis a acceptat în vară propunerea venită de la CS Universitatea Alba Iulia, formație debutantă pe a treia scenă. Iar în turul de campionat petrecut sub comanda lui Mihai Manea în “alb-albastru” dăianul de doar 19 ani s-a dovedit revelația echipei. Cunțan a marcat în 3 rânduri, în disputele cu Sănătatea Cluj (acasă și deplasare, ambele adjudecate) și Viitorul Cluj (remiză externă, scor 1-1), fiind golgheterul studenților, împreună cu experimentatul Bogdan Bucurică (36 de ani), căpitanul ce evoluează în flancul stâng.
Principala calitate a tânărului jucător este polivalența, întrucât poate acoperi mai multe posturi din defensivă, în zonele laterale, dar și în linia mediană, inclusiv în postura de mijlocaș la închidere. Evoluțiile sale constante nu au trecut neobservate, iar Cristian Pustai îl dorește la Ceahlăul Piatra Neamț (Seria 1, “Profesorul” remarcându-l în perioada când superviza pregătirea CSU), însă marea provocare vine din Liga 2. Conform unor surse apropiate, Poli Iași și Unirea Dej au pus ochii pe Cunțan și îl doresc în pregătire în această perioadă. Denis Cunțan a fost curtat în intersezon, după ce s-a despărțit de CS Ocna Mureș (a evoluat aici un sezon și jumătate), și de Metalurgistul Cugir, dar a preferat să dea curs propunerii din Cetatea Marii Uniri. Acesta este student al Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, mai are contract până în vară cu CSU, grupare care caută să semneze prelungirea înțelegerii pentru a-și securiza investiția.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Semifinalele Cupei Județene: ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, meciuri programate în iunie 2026 Semifinalele Cupei Județene, competiție nouă organizată de Asociația Județeană de Fotbal Alba, sunt ACS Crăciunel – Mureșul Gâmbaș, Viitorul Răhău – Voința Beldiu, tragerea la sorți având loc la sediul Asociației Județene de Fotbal Alba Citește și: S-au […]
S-au stabilit optimile de finală ale Cupei României, faza județeană! Vezi programul returului pentru SuperLiga, Liga 4 și Liga 5
S-a stabilit programul optimilor de finală ale Cupei României, faza județeană, meciuri care se vor disputa în 1 martie 2026, în deschiderea sezonului oficial La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba s-au mai stabilit și datele de disputare ale returului: *SuperLiga AJF se reia în 7 martie 2026 – Nu se joacă de Paști (ultima etapă […]
Cupa „Moș Crăciun” la înot, la Alba Iulia, concurs care a tras cortina peste anul competițional 2025 La Bazinul Olimpic din Alba Iulia, s-a desfășurat Cupa „Moș Crăciun”, concurs de înot care a tras cortina peste anul competițional 2025. La întrecerea de verificare au participat 58 de copii de 7-10 ani din grupele de începători […]