Democrat liberalii ezită să îl primească înapoi pe fugarul Călin Potor
Pe lângă că a fost ploioasă, ziua de duminică, 9 octombrie, a fost şi una a surprizelor. Reuniţi la poligonul de la Miceşti pentru a sărbători ediţia din acest an a „Tropotelor în Ţara Vinului”, democrat liberalii au primit vizita surpriză a fostului lor coleg Călin Potor. Acesta nu s-a limitat doar la a degusta hrana solidă şi „lichidă” de la tarabe, ci a dorit să-i întâlnească „face to face” şi pe foştii şi viitorii (?!) săi colegi de partid.
Astfel, cu un zâmbet larg pe faţă şi cu ochii sticlind (de bucurie), deputatul Potor, cel ales sub sigla PDL, a poposit la cortul portocaliu unde îi aşteptau primarul Mircea Hava, cei doi viceprimari şi alţi fruntaşi PDL, miraţi şi nu prea de vizita fugarului. Nu a lipsit, bineînţeles, vestita ţuică de Oarda a lui Pistol.
Din discuţii nu ne-am dat prea bine seama dacă Potor are sau nu şanse de a fi reprimit în PDL Alba, un lucru e sigur însă: USL-ului îi sar în fiecare zi câte un şurub şi câte o şaibă din articulaţii, aşa că nu ar fi de mirare ca primăvara viitoare să aducă noi configurări sau reconfigurări ale forţelor politice. Pentru că, să recunoaştem: dacă la programe de reconstrucţie a României liberalii şi pesediştii nu se prea pricep, la spălat putina dintr-o parte într-alta sunt campioni. (C.A.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media
DOLIU în muzica românească: Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. A proiectat și ridicat un hotel în Alba Iulia și a cântat cu trupa Mass Media Mugurel Vrabete, basistul Holograf, a încetat din viață la vârsta de 70 de ani. Numele său este legat de proiectarea și […]
FOTO | Modernizare majoră a instalației de uscare de la Kronospan Sebeș: Evacuarea amestecului de aer și fibre fine urmează să se facă prin doar două cicloane, echipate cu sisteme de monitorizare continuă a pulberilor
Modernizare majoră a instalației de uscare de la Kronospan Sebeș: Evacuarea amestecului de aer și fibre fine urmează să se facă prin doar două cicloane, echipate cu sisteme de monitorizare continuă a pulberilor Kronospan Trading SRL a solicitat Direcției Județene de Mediu Alba emiterea acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare instalație uscară fibră”. Obiectivul proiectului […]
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa B negativ: „Un tânăr de 26 de ani, implicat într-un accident, în stare gravă, are nevoie urgent de sânge”
CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE grupa B negativ: „Un tânăr de 26 de ani, implicat într-un accident, în stare gravă, are nevoie urgent de sânge” Reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba au lansat miercuri, 11 martie 2026, un nou apel pentru persoanele care pot să doneze sânge din grupa B negativ. ,,Un tânăr […]