Ştirea zilei

Demisie în Inspectoratul Școlar Județean Alba: Marcela Dărămuș se pare că va renunța la funcție de la inceputul lui 2020

Ioana Oprean

Publicat

în

Demisie în Inspectoratul Școlar Județean Alba: Marcela Dărămuș se pare că va renunța la funcție de la inceputul lui 2020

Marcela Dărămus nu se va mai afla la conducerea Inspectoratului Școlar Județean Alba, începând de la 1 ianuarie 2020, aceasta demisionând din funcție.

Potrivit unor surse, în cadrul unei ședințe organizate joi, 12 decembrie la sediul Inspectoratului Școlar Județean Alba, Marcela Dărămuș, Inspector școlar general al IȘJ Alba,  și-a anunțat demisia din funcție, aceasta intrînd în efect de la 1 ianuarie 2020.

Marcela Dărămuș, profesor la Colegiul Economic ”Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, conduce IȘJ Alba din aprilie 2015, funcția fiind preluată prin concurs, după ce Dorin Sandea a intrat la pensie.

Atunci, la concursul pentru funcția de inspector școlar general au mai participat Elena Ignat, directorul Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia şi Camelia Dumitrean, fost director la Colegiul „I.D. Lăzărescu” din Cugir.

Înainte de aceasta a ocupat funcția de inspector general școlar adjunct din vara anului 2012, fiind numită prin Ordin de ministru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!”

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO | Marius Hațegan, vicepreședinte CJ Alba: „MAFIA LEMNULUI din Alba își bate joc de investiția de 60 de milioane de euro de pe Transapuseana!” Marius Hațegan, vicepreședinte al Consiliului Județean Alba, a publicat, joi, 19 martie 2026, imagini dezolante de pe Transpuseana, drum județean pentru a cărui modernizare autoritățile au investit fonduri importante.  Fotografiile […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți

Ioana Oprean

Publicat

în

Înotătorul Avram Iancu, vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia: S-a antrenat și fotografiat cu cei prezenți Înotătorul Avram Iancu a efectuat o vizită „de lucru” la Bazinul Olimpic din Alba Iulia, unde s-a antrenat, dar s-a și fotografiat cu cei prezenți la acel moment la bazin. Sportivul și-a însoțit fiica la facultate […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă

Ioana Oprean

Publicat

în

Motorina premium a trecut de 10 lei/litru în Alba Iulia: Nivel record la pompă Motorina premium a depășit, joi, 19 martie 2026 pragul psihologic de 10 lei/litru în unele benzinării din Alba Iulia, atingând un nivel record care pune presiune tot mai mare pe șoferi și transportatori. În mai multe stații de carburant din municipiu, […]

Citește mai mult