Demisia – tot ce trebuie să știi înainte sa renunți la un loc de muncă. Demisionarul nu poate intra în șomaj
Demisia reprezintă actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, indiferent dacă acesta a fost încheiat pe perioadă determinată, nedeterminată ori temporară sau pentru muncă la domiciliu.
Dreptul unui angajat de a demisiona este prevăzut la art. 81 din Codul muncii, care mai stabileşte ca salariatul nu este obligat sa îşi motiveze demisia.
Orice salariat are dreptul sa demisioneze dintr-un post, fara a fi nevoit sa îşi motiveze decizia, angajatorul fiind obligat sa accepte încetarea unilaterala a raportului de munca. Totuşi, după ce şi-a înaintat demisia, angajatul nu poate părăsi imediat locul de munca, ci mai are câteva obligaţii fata de fostul sau angajator.
Cei care îşi dau demisia nu pot sa intre in şomaj deoarece se considera ca a fost voinţa angajatului. Astfel pot beneficia de ajutor de şomaj persoanele aflate într-una din următoarele situaţii:
-le-au încetat raporturile de munca din motive neimputabile lor;
-le-au încetat raporturile de serviciu din motive neimputabile lor;
-le-a încetat mandatul pentru care au fost numiţi sau aleşi, daca anterior nu au fost încadrați in munca sau daca reluarea activităţii nu mai este posibila din cauza încetării definitive a activităţii angajatorului;
-au încheiat contract de asigurare pentru şomaj si nu realizează venituri sau realizează, din activităţi autorizate potrivit legii, venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, in vigoare.
Notificarea de demisie trebuie formulata in scris, insa nu este necesar ca ea sa fie acceptata de angajator, deci nu depinde de o aprobare scrisa sau tacita a acestuia.
Totuşi, pentru ca notificarea de demisie sa producă efecte juridice, ea trebuie sa fie comunicata angajatorului.
Odată comunicata angajatorului, salariatul nu îşi mai poate retrage demisia decât in situaţia in care primeşte acordul angajatorului pentru acest lucru.
Codul muncii sancţionează angajatorii care refuza sa înregistreze demisia unui salariat cu amenda cuprinsa intre 1500 si 3000 de lei.
Odată ce un angajat demisionează, el nu poate părăsi imediat locul de munca, ci trebuie sa rămână într-o perioada de preaviz, astfel încât angajatorul sa aibă timp sa găsească un înlocuitor pentru postul care rămâne liber.
Termenul de preaviz este cel convenit de parti in contractul individual de muncă sau, dupa caz, cel prevăzut in contractele colective de munca aplicabile. Totuşi, Codul Muncii stipulează ca preavizul nu poate fi mai mare de 20 de zile lucrătoare pentru salariaţii cu funcţii de execuţie. Pentru funcţiile de conducere, aceasta perioada de preaviz nu poate depăşi 45 de zile lucrătoare.
sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine
Alertă alimentară în România: Loturi de lapte praf Aptamil și Milupa, retrase de urgență din cauza unei toxine O nouă alertă alimentară a fost lansată de ANSVSA și mai multe loturi de lapte praf pentru bebeluşi Aptamil şi Milupa Milumil au fost retrase de la vânzare din cauza posibilei prezenţe a cereulidei, o toxină. Persoanele […]
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h: „Nu-i urmați exemplul și nu testați teoria pentru că legea fizicii nu greșește niciodată!”
Șofer surprins conducând cu 169 km/h pe un sector de drum pe care limita de viteză este de 70 km/h Un bărbat de 43 de ani, din Cluj-Napoca, a fost surprins, zilele trecute de polițiștii rutieri de la Poliția Municipiului Turda în timp ce rula cu autoturismul cu viteza de 169 km/h, pe un sector […]
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile
Rețelele sociale, interzise pentru copiii sub 13 ani. Organizația Salvați Copiii, avertisment privind dependența și abuzurile Rețelele sociale ar trebui interzise total copiilor sub 13 ani, iar accesul ar putea fi condiționat și strict monitorizat pentru cei între 13 și 15 ani. Platformele care nu verifică vârsta utilizatorilor să fie sancționate, sunt principalele măsuri cerute […]