Comisarul şef Milu Todea, achitat într-un dosar de corupţie, a fost repus în funcţia de adjunct al IPJ Alba
Încă din prima zi lucrătoare a anului 2012 comisarul şef Milu Todea a revenit la conducerea IPJ Alba. Prin Dispoziţia Inspectorului General al Poliţiei Române a fost repus începând cu data de 24 ianuarie 2009 (data la care a fost suspendat), în toate drepturile anterioare şi numit în funcţia de adjunct al şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba. Deci, decizia IGPR are efect retroactiv. Acesta va primi tot salariul pentru perioada cât a fost suspendat din funcţie. În ultima perioadă, atribuţiile funcţiei de adjunct al şefului IPJ Alba, pe linie de ordine publică, au fost îndeplinite de şeful Serviciului Rutier, comisarul şef de poliţie Laurenţiu Crişan. Milu Todea a fost suspendat din funcţie, în anul 2009 când a fost reţinut şi trimis în judecată de procurorii DNA.
Milu Todea a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Alba Iulia, la 18 iunie 2009, sub acuzaţia de “favorizare a persoanelor care au comis o infracţiune de luare de mită”. Alături de acesta a fost trimis în judecată şi finul său, subofiţerul Gheorghe Dănuţ Pleşa. Cei doi poliţişti au fost acuzaţi că, în 4 decembrie 2008, au dezvăluit o acţiune de filaj prin care se urmărea prinderea în flagrant a unui angajat de la Registrul Auto Român Alba, în timp ce lua mită.
În ceea ce priveşte vinovăţia celor doi poliţişti, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în luna octombrie 2011 şi a respins recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. Alba Iulia şi de Dănuţ Pleşa împotriva sentinţei Curţii de Apel Alba Iulia din noiembrie 2010. Astfel, ÎCCJ a decis achitarea lui Milu Todea şi condamnarea lui Dănuţ Pleşa la 1 an de închisoare cu suspendare.
Această sentinţă definitivă îi dădea dreptul lui Milu Todea de a reveni pe funcţia de adjunct al IPJ Alba: “Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Alba Iulia şi de inculpatul Pleşa Gheorghe Dănuţ împotriva sentinţei penale nr. 139 din 23 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia penală, privind şi pe inculpatul Todea Constantin Milu”, se arată în minuta Înaltei Curţi.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”
Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat” Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească […]
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca
Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”
Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]
