DECIZIE FINALĂ: Victor Ponta este plagiator. Se recomandă retragerea titlului de doctor
Victor Ponta a plagiat. Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare a decis miercuri să mențină raportul care constată plagiatul în cazul doctoratului fostului premier Victor Ponta.
CNATDCU a recomandat retragerea titlului academic.
„Prin votul exprimat electronic, 37 de membri ai CNATDCU s-au pronunțat în favoarea menținerii raportului inițial în ceea ce privește sesizarea cu privire la lucrarea de doctorat a dlui Victor Ponta. Cu alte cuvinte, decizia finală CNATDCU — menține raportul care constată plagiatul și recomandă retragerea titlului de doctor”, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al MENCȘ, Mirabela Amarandei.
Potrivit regulamentului de organizare și funcționare a CNADTCU, Consiliul comunică MENCȘ decizia luată. Urmează obținerea avizului juridic și semnarea ordinului de ministru prin care i se va retrage titlul de doctor lui Victor Ponta.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Ilie Bolojan, ales președinte al Partidului Național Liberal. Cine sunt membrii echipei de conducere
Ilie Bolojan, ales președinte al Partidului Național Liberal. Cine sunt membrii echipei de conducere Ilie Bolojan a fost ales duminică, 21 iunie 2026, în funcția de președinte al Partidului Național Liberal, în cadrul Congresului organizat la Romexpo. Bolojan a rămas singur în această competiție, după ce Adrian Veștea a anunțat vineri, 18 iunie 2026, că […]
PSD decide astăzi dacă susține guvernul Veștea: Ședință importantă convocată duminică. Condițiile, „economia trebuie făcută pentru oameni”
PSD decide astăzi dacă susține guvernul Veștea: Ședință importantă convocată duminică. Condițiile, „economia trebuie făcută pentru oameni” Consiliul Politic Național al PSD se reunește astăzi, 21 iunie 2026, într-o ședință cu miză politică majoră, pentru a decide dacă partidul va intra la guvernare alături de viitorul guvern Veștea sau va rămâne în opoziție. PSD condiționează […]
Marius Hațegan: Sprijin total pentru Ilie Bolojan din partea PNL Alba 84 de persoane numără delegația din Alba la Congresul Partidului Național Liberal de duminică, 21 iunie 2026. ,,Mesajul nostru, în unanimitate, este acela de sprijin total pentru Ilie Bolojan și reformarea statului. La fel de important, este să reușim să eliminăm din PNL pe […]