DECIZIE: Elena Udrea, plasată în AREST la DOMICILIU. Nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora
Magistraţii Instanţei Supreme au decis, marţi seara, definitiv, ca Elena Udrea să fie plasată în arest la domiciliu.
Decizia vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat contestaţia deputatei la arestarea preventivă dispusă în 11 februarie în dosarul „Microsoft”.
Potrivit deciziei magistraţilor, Udrea nu are voie să vorbească cu Dorin Cocoş, Dinu Pescariu şi cu Ana Maria Topoliceanu sau membri ai familiilor acestora, în mod direct sau indirect, şi nici să divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale informaţii din cauza penală.
Instanţa îi atrage atenţia că în caz de încălcare a oricăreia dintre aceste obligaţii, se poate dispune din nou arestarea ei preventivă.
Arestul la domiciliu a fost dispus pentru perioada 17 februarie – 17 martie inclusiv, pentru fapta de trafic de influenţă, în legătură cu denunţul lui Dinu Pescariu.
Udrea a declarat, la ieşirea din arest, că probabil va merge miercuri în Parlament, unde Comisia juridică a Camerei discută o nouă cerere de arestare pe numele ei.
Fostul ministru Elena Udrea se află în arest din seara zilei de 10 februarie, când a fost reţinută de procurorii DNA, în ziua următoare ea fiind arestată prin decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în dosarul Microsoft.
Udrea este acuzată, în dosarul „Microsoft”, de trei fapte de trafic de influenţă – în legătură cu încheierea şi derularea acordului cadru de licenţiere Microsoft din anul 2009, a contractelor subsecvente şi a actelor adiţionale la acestea, în legătură cu derularea contractului e-România şi în legătură cu pretinderea şi primirea a 500.000 de euro. Procurorii o mai acuză şi de spălare de bani (în forma dobândirii şi utilizării de bunuri cunoscând că provin din infracţiuni), şi fals în declaraţii de avere.
Potrivit anchetatorilor, fostul soţ al Elenei Udrea, Dorin Cocoş, ar fi pretins şi primit 9.000.000 de euro de la Claudiu Florică şi Dinu Pescariu, pentru ca, prin intermediul Elenei Udrea, la acea vreme ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului şi vicepreşedinte PDL, să asigure firmelor susţinute de Florică încheierea şi derularea contractului de licenţiere Microsoft cu Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale.
Totodată, potrivit anchetatorilor, în anul 2010, Dorin Cocoş, în baza înţelegerii cu Udrea, ar fi pretins de la Gabriel Marin, administrator al societăţii Omnilogic, suma de circa 3.000.000 de euro, pentru a debloca plăţile aferente contractului e-România. Gabriel Marin a făcut un denunţ la DNA, arătând că i-a plătit lui Dorin Cocoş prin intermediul lui Dinu Pescariu, suma de 3.050.000 de euro.
La rândul său, Dinu Pescariu, vizat în dosarul „Microsoft”, a denunţat-o pe Udrea, arătând că aceasta i-a cerut 500.000 de euro „pentru a-i rezolva problemele din justiţie”.
„La data de 5.11.2014, Pescariu Dinu-Mihail a formulat denunţ cu privire la săvârşirea unor fapte de corupţie de către Udrea Elena Gabriela. Din denunţul formulat rezultă că, în anul 2013 pe fondul cercetărilor efectuate de Direcţia Naţională Anticorupţie ca urmare a plângerii formulată de Fujitsu Siemens Computers în legătură cu derularea contractului de licenţiere Microsoft şi a măsurilor asigurătorii dispuse de autorităţile austrice pe conturile sale din Eleveţia, Udrea Elena Gabriela a pretins suma de 500.000 de euro pentru a-i rezolva problemele din justiţie. Există indicii în sensul că remiterea sumelor de bani a avut loc în mai multe tranşe în perioada iulie 2013 – februarie 2014”, potrivit procurorilor.
Anchetatorii susţin că aceste fapte sunt dovedite cu declaraţia martorului, extrasele de cont şi înscrisuri olografe ridicate la percheziţii, în care sunt indicate sume de bani plătite.
Dorin Cocoş este arestat preventiv în dosarul Microsoft, alături de primarul suspendat al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan. În arest preventiv au fost, până în 25 ianuarie, şi fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu şi omul de afaceri Dumitru Nicolae, aceştia fiind în prezent în arest la domiciliu.
În dosarul „Gala Bute”, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut luni un nou aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea, pentru trei noi fapte de luare de mită, privind contracte încheiate de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului cu mai multe firme.
În această cauză, Camera Deputaţilor a încuviinţat, în 9 februarie, urmărirea penală şi arestarea preventivă a Elenei Udrea pentru abuz în serviciu, tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite şi luare de mită.
DNA a precizat că, ulterior, au apărut noi elemente „ce au conturat suspiciunea săvârşirii unor alte fapte, care nu erau cunoscute la momentul sesizării Camerei Deputaţilor”.
Sursa: mediafax
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum 2 zile
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun