Actualitate

Decanul Baroului Alba, Doina Scutea, nu vrea să fie judecată de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Doina Scutea, decanul Baroului Alba, nu doreşte să fie judecată de magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia, instanţă pe rolul căreia a ajuns în februarie 2011 dosarul „Corupţie la Finanţe” în care apare numele avocatei alături de cel al fostului şef al Finanţelor Alba, Anghel Bogin şi al altor trei persoane. Avocata a deschis un proces la Înalta Curte de Casaţie de Justiţie prin care solicită strămutarea cauzei de la Curtea de Apel Alba Iulia la altă instanţă. Potrivit portalului ÎCCJ, primul termen a fost stabilit pentru data de 1 aprilie a.c. Scutea a fost reţinută de procurorii DNA Alba Iulia în 11 noiembrie 2010, iar la data de 12 noiembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia a dispus arestarea preventivă a decanului Baroului Alba şi a celorlalţi patru inculpaţi, pe o perioadă de 29 de zile. În data de 16 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Avocata a fost trimisă în judecată de procurorii DNA Alba Iulia în 31 februarie a.c., alături de Anghel Bogin, Bogdan Radu, Alexandru Duca şi Claudiu Vulpe. Primul termen al procesului programat pentru data de 22 februarie a.c. a debutat la Curtea de Apel Alba Iulia cu o amânare întrucât trei dintre inculpaţi, printre care şi avocata Doina Scutea, a solicitat timp pentru a-şi angaja un apărător.
Potrivit rechizitoriului procurorilor DNA Alba Iulia, în sarcina sa s-au reţinut infracţiuni de trafic de influenţă, tentativă la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată.
*Scutea se judecă cu DGFP Alba pentru compensarea unor obligaţii fiscale
„La data de 1 iunie 2010, inculpata Doina Scutea a solicitat D.G.F.P. Alba compensarea obligaţiilor fiscale restante în sumă de 283.462 lei, acumulate de Cabinetul individual de avocatură Doina Scutea şi persoana fizică Doina Scutea, cu suma obţinută de cabinetul său de avocatură prin cesionarea unei creanţe în valoare de 400.000 lei”, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA Alba Iulia. Cererea de compensare a fost respinsă de reprezentanţii autorităţilor fiscale având în vedere că era contrară reglementărilor legale în materie fiscală. În plus, cererea de compensare a avocatei s-a bazat pe două documente fictive, mai susţin procurorii. Doina Scutea a deschis în noiembrie 2010 un proces prin care solicită obligarea DGFP Alba de a face tocmai compensările amintite mai sus şi incriminate de procurori. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Alba în 10 noiembrie 2010, chiar cu o zi înainte ca avocata să fie reţinută. „Scutea Doina a solicitat Tribunalului Alba să dispună obligarea Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Alba Iulia şi DGFP Alba să procedeze la compensarea creanţelor pe care acestea le deţin faţă de dânsa, pentru obligaţiile fiscale reprezentând impozite asupra veniturilor din profesii liberale, cu creanţa în sumă de 400.000 lei pe care o deţine faţă de Administraţia Finanţelor Publice. Totodată Scutea Doina a solicitat Tribunalului Alba să dispună obligarea AFP Alba Iulia şi DGFP Alba să opereze compensarea la data depunerii cererii de compensare 01.06.2010”, a precizat judecătorul Aurelian Mocan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba. Până acum au avut loc două termene, ambele amânate. Următorul este stabilit pentru data de 11 martie 2011.

Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ministrul Energiei, măsuri pentru ca preţul carburanţilor să nu ajungă la 10 lei/ litrul: 5 scenarii luate în calcul

Ioana Oprean

Publicat

în

Ministrul Energiei, măsuri pentru ca preţul carburanţilor să nu ajungă la 10 lei/ litrul: 5 scenarii luate în calcul Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat că statul are cinci scenarii pe masă pentru a nu se ajunge la 10 lei pentru un litru de carburant, după ce s-a înregistrat cea mai mare creştere săptămânală a […]

Citește mai mult

Actualitate

14 martie 2026 | Studenții ies în stradă, în semn de protest față de măsurile de austeritate din educație: „Cu 3 miliarde de lei mai puțin decât în anul precedent”

Bogdan Ilea

Publicat

în

14 martie 2026 | Studenții ies în stradă, în semn de protest față de măsurile de austeritate din educație: „Cu 3 miliarde de lei mai puțin decât în anul precedent” Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR) anunță organizarea unui protest pentru educație în 14 martie, de la ora 19:00, în Piața Victoriei din […]

Citește mai mult

Actualitate

Asociația Energia Inteligentă: „Într-un scenariu pesimist, după 3 luni de război în Orientul Mijlociu, prețul motorinei poate ajunge în România la 16,8 lei”

Ioana Oprean

Publicat

în

Asociația Energia Inteligentă: „Într-un scenariu pesimist, după 3 luni de război în Orientul Mijlociu, prețul motorinei poate ajunge în România la 16,8 lei” În cazul unui scenariu pesimist, prețul motorinei în România poate ajunge până la 16,8 lei pe litru, a afirmat, într-o analiză, președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță. „Stocurile comerciale de țiței și […]

Citește mai mult