Sport

Debut dificil cu coşmarul vâlcean

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

La debutul în noua stagiune, una la finele căreia vor retrograda 5 echipe şi în contextul unui program infernal, „alb-negrii” (ce urmau ieri să-şi încaseze o rată contractuală) au parte de un meci contra coşmarului ultimilor şase ani, CSM Rm Vâlcea, adversar împotriva căruia au realizat numai două remize (şi 6 eşecuri) în 8 dispute. Intrarea va fi liberă pe „Cetate” la jocul inaugurat de sâmbătă, 20 august de la ora 11.00, însă grijile pentru noul tehnician sunt multiple: nu vor putea fi utilizaţi nou-veniţii G. Petcuţ (n-a fost declarat liber de contract) şi C. Cornea (aşteaptă „cartea verde” de la Zimbru Chişinău), situaţie în care linia de mijloc se anunţă deficitară.
lGherman speră să rupă tradiţia nefastă
„Ştim că Vâlcea are intenţii de promovare, iar noi încercăm să facem performanţă, să reuşim să ne menţinem. Au fost multe probleme cu jucătorii, cu închegarea unui lot, dar ne dorim să păşim cu dreptul. În toate există un început, deci ar fi cazul să batem CSM Rm Vâlcea. Consider propunerea Unirii drept o nouă rampă de lansare a carierei”, a afirmat Stelian Gherman, ce a menţionat că îi aşteaptă pe Boboc, Y. Camara şi Spătaru (cu care s-a discutat pentru a reveni) şi V. Dinu (Astra Ploieşti). „Modificarea băncii tehnice a fost una neaşteptată, dar sperăm să devină una benefică. Suntem în faţa unui nou capitol, vrem să realizăm lucruri frumoase la Unirea. Ne aşteaptă un campionat dificil, însă sperăm să se rezolve şi chestiunea financiară”, a apreciat „veteranul” Mircea Oprea.
lNicuşor Stanciu semnează azi
Astăzi urmează să se parafeze (dacă se vor lămuri toate aspectele, inclusiv situaţia viitoarelor procente şi modalitatea efectuării tranzacţiei) plecarea lui Nicuşor Stanciu la FC Vaslui. Ajuns ieri la Alba Iulia, mijocaşul Nicuşor Stanciu nu va mai evolua pentru echipa din Cetatea Marii Uniri. „Eu ştiu că lucrurile sunt clare, că cluburile s-au înţeles. Aştept să se semneze documentele”, a afirmat Nicuşor. FC Vaslui îl doreşte imediat, să se pregătească cu prim-divizionara, chiar dacă poate fi legitimat abia după 10 septembrie, din postura de liber de contract. Gruparea moldoveană urmează să achite suma de 200.000 euro, o veritabilă gură de oxigen pentru unirişti în aceste momente critice.
lVlad Ignat pleacă
la Real Valladolid!
Portarul titular al naţionalei Under 17, albaiulianul Vlad Ignat va pleca astăzi în Spania pentru a da curs ofertei de la Real Valladolid (Segunda Division), club cu care va semna pe trei ani. „Tot respectul pentru Unirea, însă nu mai pot sta aici. Vreau să îmi fac un viitor în fotbal, nu să mă plafonez la Alba. Spaniolii sunt foarte interesaţi, mi-au rezolvat şi situaţia şcolară. Cu orice risc, nu mai rămân, chiar dacă voi fi suspendat. Au existat oferte numeroase şi nu mi-au dat drumul”, a declarat goalkeeperul ce va împlini 16 ani în octombrie. Curtat de Academia „Gheorghe Hagi”, Nottingham Forest, Celtic Glasgow, West Ham United sau Atletico Madrid (ce au înaintat propuneri concrete), talentatul jucător va provoca astfel, prin decizia sa un imens scandal. FC Unirea riscă în acest moment, să încaseze numai grila de promovare, dar oricum subiectul se anunţă fierbinte, Vlad fiind decis să rămână în Spania, indiferent de consecinţe.
Echipa probabilă: Pascal – Bâlu, Potopea, Bumbac, Al. Giurgiu – Cl. Oara, Ciofu, Pleniceanu, M. Oprea – Sg. Costea, S. Mureşan *Arbitri Fl. Roşu, B. Gheorghiu (Timişoara), R. Ghiciulescu (Lugoj), rezervă N. Botaş (Timişoara), observatori M. Prunariu (Tg Jiu), M. Sârbu (Hunedoara).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Locurile 1 și 3 pentru cadeții CS Unirea Alba Iulia la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 Sportivii CS Unirea Alba Iulia, Bianca Ciontea și Eduard Jelea, pregătiți de antrenorul Alin Moldovan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT 2026 – copii, juniori mici și cadeți, desfășurat în perioada 6–8 martie, […]

Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin, Liga Elitelor Under 15

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, una rece și alta caldă la fotbal feminin Under 15. Echipa din Cetatea Marii Uniri, la un meci de accederea în etapa superioară a Ligii Elitelor Student Sport Alba Iulia, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, la grupa Under 15, a înregistrat în ultimele două confruntări din Grupa C a […]

Citește mai mult

Sport

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Aiud, noua echipă de seniori din Aiud! Fotbalul va renaște în municipiu, la toamnă – prezență în Liga 4, antrenor Remus Țălnar CSM Aiud este noua echipă de fotbal seniori care va reprezenta municipiul Aiud, în viitoarea stagiune, 2026/2027, urmând să evolueze în Liga 4 Alba (sau chiar în SuperLiga Alba, al patrulea eșalon, […]

Citește mai mult