Economie

De la 1 iulie, afaceriştii care vor reinvesti profitul vor fi scutiţi de impozit

Ioana Oprean

Publicat

în

Premierul Victor Ponta a anunţat, marţi, că scutirea de impozit pe profitul reinvestit va fi aplicată din luna iulie, în baza unei ordonanţe de urgenţă deja redactate de către Ministerul Finanţelor.

„Este o solicitare veche a mediului de afaceri, pe care, în sfârşit, o putem pune în aplicare de la 1 iulie”, a spus Ponta, prezent la semnarea unei înţelegeri pentru constituirea unei platforme de consultare între Guvern şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României.

La începutul acestui an, premierul Ponta a anunţat că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional să introducă din luna iulie scutirea de impozit pe profitul reinvestit, metodologia de aplicare urmând să fie redactată până în aprilie.

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România a solicitat Guvernului să susţină în negocierile cu FMI scutirea impozitării profitului reinvestit, creşterea finanţării unor programe care generează locuri de muncă şi reducerea impozitării salariilor pentru dezvoltarea economică.

Fostul ministru liberal de Finanţe Daniel Chiţoiu, a declarat, în 9 ianuarie, că măsura neimpozitării profitului reinvestit se poate aplica din luna iulie, odată cu cea de scădere a CAS, dacă aceasta nu va avea un impact bugetar negativ şi după discuţii pe această temă în USL şi cu FMI.

Sursa: mediafax


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Economie

Economie

Comunicat de presă – 17 martie 2026: Anunț închidere proiect „Dotarea Școlii Gimnaziale Blandiana Județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA Comuna BLANDIANA, în calitate de beneficiar, a semnat în data de 09.08.2023 contractul de finanțare  nr. 1106DOT/2023 pentru proiectul cu titlul „DOTAREA ȘCOLII GIMNAZIALE BLANDIANA JUD. ALBA” cod F-PNRR-DOTĂRI-2023-6378, finanțat prin  Planul Național de Redresare și Reziliență, Pilonul VI. […]

Citește mai mult

Economie

Comunicat de presă – 13 martie 2026: Anunț încheiere proiect „Actualizarea în format GIS a planului de amenajare a teritoriului județean Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

COMUNICAT DE PRESĂ 13.03.2026   „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!”  Anunț încheiere proiect „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”   Proiectul „ACTUALIZAREA ÎN FORMAT GIS A PLANULUI DE AMENAJARE A TERITORIULUI JUDEȚEAN ALBA”, Cerere de finanțare nr. C10-I4-6/16.05.2022, Contract de finanțare nr. 129189/16.11.2022, Componenta C10-Fondul Local, Investiția […]

Citește mai mult

Economie

Anunț finalizare proiect: „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”

Dana Opruta

Publicat

în

Comunicat de presă „PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” -anunț finalizare proiect- UAT Comuna Bucerdea Grânoasă anunță finalizarea cu succes a proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale «Ioan Maiorescu» Bucerdea Grânoasă, județul Alba”, cod proiect F-PNRR-Dotări-2023-2637, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Pilonul VI: […]

Citește mai mult