Curier Județean

De la 1 ianuarie a intrat în vigoare Legea care prevede microciparea câinilor. Ce amendă riscați dacă nu o respectați

Ioana Oprean

Publicat

în

Legea care îi obliga pe stăpâni de câini să îşi înregistreze şi să-şi sterilizeze (în anumite cazuri) animalele a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2015. Cine nu respecta regula, risca să fie amendat chiar şi cu 5.000 de lei.

De la începutul anului, toţi câinii care au un cămin trebuie să figureze şi în registrul de evidentă al animalelor cu stăpân. Aşadar, microciparea este obligatorie şi costă între 100 şi 200 de lei.

microcipare cainePe microcipuri scrie, se exemplu, când a fost sterilizata o femelă, dacă a avut gestaţie, câţi pui a avut, date de parazitare internă şi externă.

Odată ce este identificat, avem în vedere şi căţelul şi proprietarul, nu o să mai avem abandonuri. Apare numele, adresa şi proprietarul„, a spus un medic veterinar.

Împreună cu registrul, apar şi noile carnete de sănătate. Şi nu e tot! Începând de la 1 ianuarie, medicul veterinar ne eliberează un act. Iar atunci când scoatem câinele la plimbare este obligatoriu să avem hârtia asupra noastră. Aceasta cuprinde informaţii despre câine, dacă a fost sterilizat, deparazitat sau vaccinat.

Dacă microciparea e obligatorie pentru toţi câinii, legea face precizări clare şi în cazul sterilizării. Cine are câine de rasă, câine salvator sau câine de vânătoare nu trebuie să-l castreze. Sterilizarea e însă obligatorie în cazul persoanele fizice sau juridice, dar şi în cazul asociaţiilor şi fundaţiilor pentru protecţia animalelor care deţin câini comunitari sau metis.

De sterilizare scapa animalele bătrâne şi bolnave. Asociaţia chinologică susţine însă că ar trebui sterilizaţi toţi câinii fără pedigree.

Sterilizarea unui câine costa între 150 şi 300 de lei, în funcţie de greutate.

Sursa: protv.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]

Citește mai mult

Curier Județean

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia

Ioana Oprean

Publicat

în

Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]

Citește mai mult