De ce servicii medicale nu mai au românii parte, de la 1 aprilie, de la medicul de familie: Schimbări după ieșirea din starea de alertă
De ce servicii medicale nu mai au românii parte, de la 1 aprilie, de la medicul de familie: Schimbări după ieșirea din starea de alertă
O serie de servicii medicale din partea medicului de familie au fost eliminate, începând cu data de 1 aprilie, odată cu încetarea stării de alertă. Află în rândurile de mai jos ce schimbări s-au făcut.
Servicii de care nu mai poți avea parte
Medicii de familie își cer scuze pacienților pentru situațiile în care îi pune actuala legislație, însă ne vom întoarce iar la vizite la cabinet cu cardul de sănătate, la scrisori medicale, cozi la care poți aștepta minute bune și birocrație.
„Nu noi suntem de vină pentru scrisorile medicale pe care trebuie să reîncepem să le solicităm periodic pacienților, pentru drumurile chinuitoare pe care pacienții vârstnici sau doar cu boli cronice trebuie să le facă la 3, 6, 9, 12 luni în policlinici și spitale, la oraș sau uneori chiar în alt județ.
Nu noi suntem de vină pentru cardul de asigurat care ne împiedică să respectăm ora programată atunci când Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate mai „sughiță”, pentru cardul de asigurat fără de care nu putem acorda consultații decontate atunci când pacienții îl uită acasă și suntem nevoiți să îi trimitem după card. Sau când își uită codul PIN, sau cardul a fost blocat la alt furnizor, sau, sau, sau…”, a anunțat, într-o postare pe Facebook, Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF).
Fără consultații și rețete online
Reprezentanții medicilor de familie au postat o scrisoare publică prin care își cer scuze pacienților și au punctat principalele noutăți, de la 1 aprilie. Una dintre ele este faptul că nu se mai pot acorda consultații fără prezentarea cardului de asigurat, cu excepția consultații de la distanță.
De asemenea, de la 1 aprilie, consultațiile online sau telefonice nu mai pot fi acordate decât pentru afecțiuni cronice, precum și pentru bolile cu potențial endemoepidemic care necesită izolare, însă limitate la două consultații/episod.
Totodată, toate tipurile de servicii medicale din asistența medicală primară se acordă numai cu programare telefonică realizată cu minimum 24 ore înainte acordării serviciului, cu excepția urgențelor medico-chirurgicale, definite conform ordinului nr. 2021/691/2008.
Sursa: playtech.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele
Cristian Păun, despre gazul din Marea Neagră: Putem face energie electrică, îngrășăminte și conducte pentru irigații, dar Guvernul este praf pe toate elementele Economistul Cristian Păun susține că România ratează o șansă majoră de dezvoltare, deși dispune de resurse importante de gaz în Marea Neagră. El afirmă că România are la dispoziție resurse suficiente pentru […]
FOTO | AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse
AMENZI de 200.000 de lei date de Garda de Mediu după verificări la depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 județe: Măsurile dispuse Comisarii Gărzii de Mediu au verificat depozite şi terminale de produse petroliere din Alba şi alte 2 jude’e, fiind aplicate mai multe sancţiuni. În perioada 9-13 martie 2026, […]
Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni
Cum va fi VREMEA în Transilvania și în celelalte regiuni de Florii 2026: Se vor opri ploile? Prognoza meteo pe 2 săptămâni Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a prezentat luni, 23 martie 2026 o prognoză meteo pe regiuni pentru următoarele 2 săptămâni. *BANAT Între 23 și 26 martie vremea va fi caldă pentru această perioadă, […]