De ce românii aleg Grecia pentru turism, deşi îi așteaptă 40 grade Celsius și incendii?
De ce românii aleg Grecia pentru turism, deşi îi așteaptă 40 grade Celsius și incendii?
Climatologul Roxana Bojariu spune că România poate profita de temperaturile extreme din sudul Europei, mai ales din Grecia, din punct de vedere turistic.
„Trebuie gândită o viziune care să treacă de aceste cicluri electorale scurte. Trebuie să îţi setezi economia şi dezvoltarea cu o viziune mult mai largă. Ai nevoie, într-adevăr, de un start în care să faci investiţii strategice şi de coerenţă, de atenţie pentru interesul public, nu de interese mărunte de azi pe mâine. Ci de acţiune sistematică, coerentă, pe termen lung, care să vizeze un angajament politic al tuturor pentru dezvoltarea ţării noastre. Există nişe de oportunitate cu schimbările climatice, şi România le poate valorifica.
Cel mai la îndemână îmi este să vorbesc despre turism. Dacă avem temperaturi de 40 grade în Grecia, acum sunt temperaturi de 30 grade pe litoralul românesc. Astea sunt condiţiile favorizante. Dar dacă nu planifici dezvoltarea litoralului românesc, degeaba ai tu aici condiţii naturale mai bune, dacă nu ai infrastructura. Lucrurile se leagă. Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă în traistă”, a declarat Roxana Bojariu la Digi24.
În ciuda incendiilor din Grecia, ministerul Turismului a transmis un mesaj de siguranţă
Ministrul turismului, Olga Kefalogianni, precum şi ministrul adjunct Elena Rapti s-au întâlnit deja cu reprezentanţi ai operatorilor turistici de pe insula Rodos şi a oferit interviuri presei internaţionale, în special celei din Marea Britanie.
În acest moment Grecia doreşte să transmită un mesaj clar de siguranţă peste hotare şi subliniază că siguranţa turiştilor este prioritară, se precizează în comunicat. Ministrul turismului a arătat că evacuarea de amploare a 19.000 de persoane a fost un succes deplin, chestiune recunoscută şi de presa internaţională.
„Nu există probleme la aeroport şi este foarte important să subliniem că doar o mică parte a insulei Rodos a fost afectată”, a susţinut ministrul turismului într-un interviu pentru BBC Radio. Ea a catalogat drept eronată estimarea conform căreia 50% din suprafaţa insulei Rodos este afectată de incendiu. „Procentajul este între 10% şi 20%” a precizat ea. Olga Kefalogianni a mai anunţat că turiştii au fost primiţi în centre de conferinţe şi stadioane dar şi în casele localnicilor, în condiţiile în care hotelurile nu mai au camere. În acest context, ea a declarat că este de înţeles disconfortul creat turiştilor dar a reamintit că „siguranţa este o prioritate”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]
VIDEO | Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje
Autostrada A1 Lugoj-Deva: Stadiul lucrărilor pe secțiunea Margina–Holdea a ajuns la 56%. Pe șantier se află peste 300 de muncitori și 80 de utilaje Lucrările pe secțiunea Margina – Holdea a autostrăzii Lugoj-Deva (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 56%, pe cei 9,13 kilometri aflați în execuție, se arată într-un videoclip publicat de […]
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială”
DNSC: Pe cine contactezi dacă ai fost victima unei fraude: ,,Vigilența digitală este esențială” DNSC atrage atenția că fraudele online devin tot mai greu de identificat, iar mesaje, apeluri sau pagini false, care par legitime, pot fi folosite pentru a fura date personale și financiare. În acest context, instituția le recomandă oamenilor să fie vigilenți […]
