Sport

Datorii financiare neonorate şi la CS Zlatna

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Deşi prima parte a campionatului s-a încheiat de două săptămâni, gruparea de pe Ampoi nu are linişte. Jucătorii revendică două salarii şi jumătate neachitate, amânarea plătirii restanţelor provocând destule nemulţumiri în efectivul divizionarei terţe. „În ultimele trei luni am încasat jumătate dintr-un salariu, ne deranjează această tărăgănare. Mă gândesc să plec dacă nu sunt bani, fotbal pe poveşti nu se poate face”, a spus Paul Ciucă, fotbalist curtat de FC Cisnădie, la fel ca şi colegii său G. Toma, Cos. Simtion, P. Munteanu şi tehnicianul Mihai Dăscălescu. „Am discutat iarăşi cu primarul Silviu Ponoran, mi-a promis că până de Sărbători o să fie achitate datoriile către echipă”, a menţionat Dăscălescu. CS Zlatna iernează pe o poziţie fără griji în Seria a 6-a, locul 9 cu 19 puncte, departe de emoţiile zonei retrogradabile. (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow! Internaționalul român părăsește campioana Italiei după 2 ani!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Ocnamureșeanul Florian „Bela” Bartha, transfer în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow | Internaționalul român părăsește campioana Italiei Itas Trentino, după 2 ani! Centrul Florian „Bela” Bartha (25 de ani) este protagonistul unei mutări spectaculoase, în sezonul viitor, 2026/2027, urmând a evolua în Polonia, la Asseco Resovia Rzeszow. Citește și: FOTO | Ocnamureșeanul Bela Bartha, calificat cu […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți

Ioana Oprean

Publicat

în

Tinerii sportivi de la CSM Unirea Alba Iulia, rezultate foarte bune la Campionatul Național de Taekwondo WT pentru copii, juniori mici și cadeți Tinerii sportivi de la secția de Taekwondo WT de la CSM Unirea Alba Iulia au obținut rezultate foarte bune la o competiție națională.  În perioada 6-8 martie, secția de Taekwondo WT, antrenată […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20

Ioana Oprean

Publicat

în

Larisa Ardean (CS Unirea Alba Iulia) – medalie de aur în proba de 3.000 m marș la Campionatul Național de Sală U20 Larisa Ardean, sportivă cu dublă legitimare la CS Unirea Alba Iulia și LPS Alba Iulia, a câștigat medalia de aur în proba de 3.000 de metri marș la Campionatul Național de Sală U20, […]

Citește mai mult