Societate

„Dark Bombastic Evening” 2013: Trupa Solefald a confirmat prezenţa la Alba Iulia

Alexandra Mates

Publicat

în

Târgul Grădinarului

„Dark Bombastic Evening” se va organiza pentru a V-a dată la Spaţiile Ryma din Cetatea Alba Carolina. Organizatorii au făcut public numele primei trupe care a confirmat prezenţa. Este vorba despre Solefald, o trupa norvegiană inovatoare de avant-garde metal / black metal, formată în 1995.

„Anul acesta vom avea circa 20 de trupe diferite ca sonorităţi muzicale, peste 100 de muzicieni talentaţi, unii puţin cunoscuţi, alţii complet necunoscuţi, ce vin din toate colţurile Europei la un nou ritual DBE, un eveniment ce ne place să credem că poate deveni “o frumoasă tradiţie” în inimile celor prezenţi. Vor fi trupe care vor susţine primul lor concert din carieră, altele vor cânta pentru prima dată în Romania. Vor reveni doar 2 trupe ce au mai fost prezente la DBE, de data aceasta cu ceva nou şi interesant, atât muzical cât  şi vizual”, spun organizatorii.

Festivalul „Dark Bombastic Evening” va avea loc în perioada 15 – 17 august, în Spaţiile Ryma.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Societate

Monden-Clubbing

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall

Bogdan Ilea

Publicat

în

Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 27 martie – 2 aprilie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Ready or Not 2: Here I Come / Scapă cine poate 2 Avanpremiera Regia: Matt Bettinelli-Olpin, Tyler Gillett Cu: Shawn Hatosy, Samara Weaving, Sarah Michelle Gellar, Kevin Durand, Elijah Wood Gen […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

26 martie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care a adus vestea cea buna Fecioarei Maria, vestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu

Ioana Oprean

Publicat

în

26 martie: Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, cel care a adus vestea cea buna Fecioarei Maria, vestitorul Întrupării Fiului lui Dumnezeu Marţi, 26 martie 2024, românii prăznuiesc Soborul Sfântului Arhanghel Gavriil, fiind, practic, una dintre cele trei zile din an în care este prăznuit Sfântul Arhanghel Gavriil. Sfântul Arhanghel Gavriil este cel care a adus vestea […]

Citește mai mult

Opinii - Comentarii

26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent

Ioana Oprean

Publicat

în

26 Martie: Domnitorul Carol I a fost proclamat primul rege al României. ,,Regele de Oțel’’ care a transformat țara într-un regat independent 26 martie, o zi extrem de semnificativă pentru poporul român. În această zi, în anul 1881, a fost promulgată legea privind proclamarea Regatului. România ia titlul de Regat, iar domnitorul Carol I, ia […]

Citește mai mult