Rămâi conectat

Sport

Darius Indrei, eroul partidei cu SCM Rm. Vâlcea, și-a prelungit, până în 2027, contractul cu CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Darius Indrei, eroul partidei cu SCM Rm. Vâlcea, și-a prelungit, până în 2027, contractul cu CSM Unirea Alba Iulia!

Jucătorul de bandă a fost eroul confruntării cu SCM Râmnicu Vâlcea, din grupele Cupei României, când a realizat o triplă extraordinară, prin care a parafat o calificare istorică a grupării albaiuliene în sferturile de finală ale competiției.

Indrei evoluează la Alba Iulia de 3 ani și în noile condiții și-a pus semnătura pe o nouă înțelegere, pentru încă doi ani și jumătate!

Unul dintre cei mai vechi componenți ai echipei din Cetatea Marii Uniri, Darius Indrei, a semnat un nou angajament cu echipa antrenată de Alexandru Pelici, noul contract fiind valabil până în vara anului 2027.

Mă bucur că am semnat prelungirea contractului sunt bucuros că voi continua la Alba Iulia, nu se pune problema să mă gândesc la plecare până când nu ne vom atinge obiectivul și anume promovarea în Liga a II-a. Mă simt bine aici și asta a contat mult pentru mine”, a declarat Darius Indrei pentru pagina oficială a clubului albaiulian.

Acesta a marcat o triplă senzațională în partida decisivă cu SCM Râmnicu Vâlcea, fiind eroul Unirii!

„Mă bucur enorm pentru Darius Indrei, are tot ce-i trebuie pentru a face pasul spre echipe importante. Îmi doresc să ajungă cât mai repede sus, a făcut un joc perfect„, a comentat Pelici.

În acest sezon Darius Indrei a marcat de 10 ori pentru Unirea Alba Iulia, în 5 rânduri în eșalonul terț, și a bifat 918 minute în campionat și 338 în Cupa României, a mai anunțat CSM Unirea Alba Iulia.

În vara anului 2022, Indrei a fost transferat definitiv de divizionara terță, după ce a fost împrumutat 6 luni de la Victoria Viișoara.

În trecut, Darius (va împlini 24 de ani în 30 iulie) a trecut prin momente cumplite din pricina unei accidentări, în 2018, fiind la un pas să renunțe la fotbal: ruptură a ligamentelor și meniscului la genunchiul stâng. S-a operat în Ungaria, a făcut kinetoterapie 6 luni, apoi a venit carantina cauzată de COVID-19, iar pauza îndelungată s-a prelungit. A strâns din dinți, a revenit pe gazon și și-a demonstrat calitățile la Victoria Viișoara: golgheterul turului, cu 11 reușite, fiind urmat în respectiva ierarhie de Denis Iepure, cu 8 goluri. De altfel, în turul Ligii a 4-a Cluj în respectivul sezon, cei doi au semnat aproape jumătate din golurile formației din Viișoara (19 din 30). Prin intermediul unui impresar clujean a făcut pasul spre eșalonul superior și a ajuns la Unirea Alba Iulia, dovedindu-se o achiziție extrem de inspirată în iarna anului 2022. Indrei locuiește în Câmpia Turzii, dar fotbalul l-a început în Alba, la 12 ani, în comuna Unirea (fiind temporar stabilit în Fărău cu familia), mai trecând pe la ISCT, Sticla Turda (în 2018) și apoi Victoria Viișoara.

Sursa: CSM Unirea Alba Iulia


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 3-1 (2-0) în derby „de Alba” | „Roș-albaștrii” și-au netezit drumul spre play-off!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 3-1 (2-0) în derby „de Alba” | „Roș-albaștrii” și-au netezit drumul spre play-off, la ultima reprezentație internă Metalurgistul Cugir a învins CIL Blaj în etapa a 16-a a eșalonului terț, scor 3-1 (2-0), o victorie prețioasă a „roș-albaștrilor”, care astfel și-au netezit drumul spre play-off Cugirenii și-au luat rămas bun […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, Seria 7, două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate” | CSU Alba Iulia, joc extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a anului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7, două derby-uri „de Alba”, la Cugir și pe „Cetate” | CSU Alba Iulia, joc extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a anului Etapa a 16-a din Seria 7 a Ligii 3, penultima rundă din acest an, propune două derby-uri „de Alba”, la Cugir (vineri), unde se vor duela Metalurgistul și […]

Citește mai mult

Sport

ACS Flash Basketball Zone Aiud și LPS Alba Iulia, la „Cupa Recunoștinței”, turneu de minibaschet, la Târgu Mureș

Dan HENEGAR

Publicat

în

ACS Flash Basketball Zone Aiud și LPS Alba Iulia participă la „Cupa Recunoștinței”, turneu de minibaschet, la Târgu Mureș, în weekend ACS Flash Basketball Zone Aiud (la masculin) și Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia (la feminin) participă, la Târgu Mureș, la Cupa Recunoștinței. Citește și: ACS Flash Basketball Zone Aiud și LPS Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea