Dan Simedru, PNL Alba: ”Ioan Dîrzu a votat împotriva amendamentului privind majorarea alocațiilor pentru copii”
Afirmaţia președintelui PSD Alba, deputatul Ioan Dîrzu, prin care acesta susţine că alocaţia de stat pentru copii a fost mărită prin votul majorităţii PSD, ne-a surprins având în vedere că dublarea alocațiilor nu ar fi fost posibilă dacă deputații PNL nu ar fi depus un amendament în acest sens și dacă nu ar fi pus presiune, împreună cu societatea civilă, pe majoritatea PSD.
”Întreb cum a mărit PSD și domnul Dîrzu alocațiile dacă amendamentul depus de PNL a fost respins de Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților prin votul majorității controlate de PSD, iar, ieri, în Plenul Camerei Deputatilor 71 de deputaţi PSD din cei 76 prezenți, printre care și domnul deputat Ioan Dîrzu, au votat împotrivă şi doar 5 pentru majorarea alocaţiilor?! Potrivit desfășurătorului votului, în favoarea acestei creşteri au votat 69 de deputaţi liberali, 11 deputaţi UDMR, 3 deputaţi de la Grupul Popular Democrat, 5 deputaţi de la minorităţi, 2 deputaţi de la grupul PC-PLR şi 3 deputaţi neafiliaţi”, a precizat deputatul Dan Simedru.
PNL a înregistrat din Opoziție un succes notabil, reușind să impună majorității parlamentare dublarea alocațiilor pentru copii, deși PSD s-a opus inițial măsurii! Mai mult decât atât, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a votat împotriva amendamentului, la dezbaterile generale, iar premierul Victor Ponta, deși prezent la sesiunea de vot final, a evitat să-și exercite dreptul de vot.
PSD s-a opus vehement acestei măsuri, argumentând că nu sunt suficiente fonduri bugetare. Totodată, senatorii PSD au respins moțiunea simplă a PNL prin care se solicita dublarea alocațiilor.
Amendamentul PNL stabilește creșterea alocației la 84 de lei, dublu față de cât era până acum, pentru toți cei aproximativ trei milioane și jumătate de copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani.
PNL a venit cu această inițiativă de dublare a alocațiilor deoarece situația copiilor din țara noastră este dezastruoasă. Aproape jumătate dintre copiii români (48,5%) sunt în risc de sărăcie și excluziune socială, iar în prezent un copil român primește sub 10 euro pe lună, în timp ce media alocației în Uniunea Europeană este de 210 euro.
”Prim-ministrul Victor Ponta este obligat să pună în aplicare o lege votată în Parlament, iar de luna viitoare, aceste alocații majorate trebuie să ajungă la toți cei care au acest drept. Chiar premierul se lăuda, pe 27 martie, că are un excendent bugetar pe primul trimestru al acestui an de 7,5 miliarde de lei. Dacă mai punem la socoteală cele 1,5 milioane de lei din supra-acciza la carburanți, milionul rezultat din taxa pe stâlp sau încasările în plus din TVA de 800 de milioane de euro, Victor Ponta nu are niciun motiv real să amâne majorarea alocației așa cum a votat Parlamentul României”, a declarat deputatul liberal Dan Simedru.
Biroul de presă al PNL Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Comunicat de presă | Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu
Corneliu Mureșan, președinte PSD Alba: CJ Alba stă pe un purcoi de bani (33 mil. euro), dar lasă de izbeliște drumul spre Munții Șureanu Se pare că președintele Consiliului Județean Alba, domnul Ion Dumitrel, are în fișa postului doar atribuția de a purta discuții sterile și de a-i amăgi atât pe proprietarii de pensiuni de […]
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier
13 incendii de vegetație uscată în Alba, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, în primele zile ale lunii martie 2026: Măsuri la nivel județean în contextul creșterii numărului incendiilor de vegetație și fond forestier 13 incendii de vegetație uscată, o persoană cu arsuri grave și o amendă de 5.000 lei, […]
FOTO | Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale”
Inteligență artificială și digitalizare la Primăria Blaj. Ce cuprinde proiectul de peste 2,5 milioane de lei: ,,Soluții care depășesc cadrul soluțiilor tradiționale” Digitalizarea sectorului public nu este o modă, ci o necesitate obiectivă care are ca rezultat dezvoltarea orașelor inteligente și creșterea nivelului de trai al locuitorilor. La Blaj, un pas înainte în această direcție […]