Dan Simedru: PNL a depus moțiunea simplă „PSD guvernează la negru! Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean!”
Grupul parlamentar al PNL a depus, miercuri, 11 februarie a.c., în plenul Camerei Deputaţilor, prin intermediul domnului Ludovic Orban (liderul deputaților PNL), moţiunea simplă „PSD guvernează la negru – Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean”. Acest demers s-a realizat în temeiul art. 112 din Constituţia României şi în temeiul art. 165 din Regulamentul Camerei Deputaţilor și are drept scop anularea comasării Inspecţiei Muncii cu Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, reglementată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 86/2014.
Partidul Național Liberal a atras atenţia, în mai multe rânduri, asupra faptului că schimbarea organizării şi denumirii acestor două instituţii nu va face altceva decât să creeze confuzii în rândul beneficiarilor, îngreunând accesibilitatea acestora la serviciile publice furnizate de cele două instituţii, acestea având atribuţii şi domenii specifice. PNL nu poate să fie de acord cu acţiunile prin care ministrul Muncii, doamna Rovana Plumb și șeful său de partid, domnul prim-ministru Victor Ponta, doresc să rezolve interese politice ale PSD, desființând instituții, schimbând organigrame și umplând instituții cu activiști de partid. Nu putem fi de acord cu acţiunile Guvernului Ponta de a nesocoti Constituţia şi a legile în vigoare, doar pentru că așa o cere interesul (limitat) de partid.
Din păcate, până acum niciunul dintre demersurile făcute de PNL nu a sensibilizat Guvernul, deşi este evident pentru toată lumea că desființarea celor două instituţii nu va îmbunătăți activitatea din domeniile relațiilor de muncă, securității și sănătății în muncă și supravegherii pieței, sau cea din domeniile combaterii erorii, fraudei și corupției din domeniul prestațiilor sociale; în schimb le va supune controlului guvernamental și schimbărilor politice. În contextul în care, potrivit ultimei raportări a Ministerului Finanţelor Publice, frauda fiscală pe piaţa muncii se ridică la 14,6% din PIB, acţiunea Guvernului Ponta de anihilare a Inspecţiei Muncii, una dintre instituţiile esenţiale în combaterea fenomenului, este un act iresponsabil. În condițiile în care taxarea muncii este la cote atât de mari, iar sistemul birocratic nu este deloc un susținător al inițiativei private, desființarea prin politizare a unor instituții demonstrează că PSD vrea să fie patronul a tot ce mișcă în România.
Din aceste motive, prin moțiunea simplă de azi, PNL a solicitat demisia ministrului Muncii, doamna Rovana Plumb, în condițiile în care domnia sa a demonstrat în repetate rânduri faptul că folosește Ministerul Muncii pentru interesele partidului din care face parte (adică ale PSD), ignorând faptul că avem nevoie de instituţii independente, funcționale, instituţii care să fie în folosul cetățenilor și nu să fie sursă de răsplată pentru membri PSD. Totodată, PNL a cerut abrogarea în regim de urgenţă a art. 5 al OUG 86/2014, considerând că această prevedere încurajează frauda fiscală pe piaţa muncii şi corupția în sistemul de asistență socială și transformă Inspecţia Muncii și Agenția de Plăți și Inspecție Socială în anexe ale PSD-ului, cu caracter de ajutor social pentru „șomerii de partid”.
Partidul Național Liberal este un partid care respectă legea și interesele acestei țări, iar dacă va fi nevoie vom merge mai departe şi, dacă în urma cererii de sesizarea a Curţii Constituţionale depusă la Avocatul Poporului şi a acestei moţiuni simple, art. 5 al OUG 86/2014 nu va fi abrogat, vom contesta la Curtea Constituţională a României legea de adoptare a acestei ordonanţe de urgenţă, după ce aceasta va fi adoptată de Parlament.
Moţiunea simplă „PSD guvernează la negru – Totul pentru PSD, nimic pentru cetăţean”, iniţiată azi de Partidul Național Liberal, va fi discutată în plenul Camerei Deputaţilor miercurea viitoare.
Dan Simedru, deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Trecerea de pietoni din centrul Aiudului, retrasată: „Asigurăm astfel o circulație mai fluentă și mai sigură pentru aiudeni dar și pentru turiști”
Trecerea de pietoni din centrul Aiudului, retrasată Trecerea de pietoni din centrul municipiului Aiud a fost retrasată. „Pași mici, dar extrem de importanți pentru patrimoniul central al Aiudului. Am retrasat trecerea de pietoni din centrul orașului, pentru a asigura o circulație mai fluentă și mai sigură, atât pentru aiudeni, cât și pentru turiștii care ne […]
FOTO | Lucrări avansate la modernizarea școlii și la noua sală de sport din Șpring
Școală modernizată și sală de sport nouă la Șpring: Lucrări avansate Școala gimnazială unde vor învața elevii din clasele III-VIII, din cele 4 sate, a fost renovată integral și pregătirile sunt pe ultima sută de metri, a anunțat, miercuri, 13 august 2025, primarul comunei Șpring, Iulia Stănilă. Potrivit acesteia, sala de sport de 102 locuri […]
FOTO | Creșă nouă în cartierul Aleea Parc din Sebeș: A fost construită pe amplasamentul unei foste centrale termice
Creșă nouă în cartierul Aleea Parc din Sebeș Noua creșă, edificată în cartierul Aleea Parc, a fost recepționată, marți, 12 august 2025, de Primăria Sebeș. Construită pe amplasamentul fostei centrale termice care se afla în ruină, noua creșă are o suprafață desfășurată de circa 900 de metri pătrați și un regim de înălțime de parter […]