Dan Alexa și-a încheiat cariera de jucător contra Șurianului Sebeș | Barajul în tricoul Viitorului Caransebeș, echipa din orașul natal, ultimul pentru „Chirurgul”
Dan Alexa, cel supranumit “Chirurgul”, s-a retras din activitatea de fotbalist în partida tur din barajul de promovare în eșalonul terț, îmbrăcând tricoul Viitorului Caransebeș, echipa dn orașul său natal, împotriva Șurianului Sebeș, campioana județului Alba, care a câștigat cu 2-1 (0-0), în fieful gugulanilor. Titular și investit cu banderola de căpitan al gugulanilor, atualul antrenor al Concordiei Chiajna a atras ca un magnet energiile în jurul său: în tribune au fost aproximativ 1400 de spectatori, iar echipa din Caraș-Severin s-a mobilizat aparte, având în efectiv un asemenea fotbalist de calibru, un veritabil antrenor în teren.
*Alexa: “Am vrut să fie acasă ultimul meu joc”
În vârstă de 37 de ani, Alexa a explicat de ce a revenit pe gazon după trei ani și jumătate. “Nu o să mai joc, acesta a fost ultimul meu joc, unul foarte greu pentru că nu m-am antrenat. La Caransebeș am început fottbalul, aici l-am terminat. În acest oraș am copilărit, aici sunt părinții, pentru ei am venit să joc. Mi-a fost greu, dar mi-a fost și dor de fotbal. A fost o atmosferă superbă, un public numeros de care nu se bucură multe echipe în Liga 1”, a declarat eroul zilei, vedeta fotbalului din Caransebeș, care a recunoscul superioritatea adversarilor. “Am întâlnit o echipă peste nivelul Ligii a IV-a, ce face 4 antrenamente săptămânal. Îmi pare rău de rezultat, am făcut două greșeli personale și am primit acele goluri în câteva minute. În retur va fi foarte greu, Sebeșul are prima șansă, diferența făcându-se și acum, în tur, la capitolul fizic”, a conchis Alexa.
*Doru Oancea: “Golul primit a declanșat energiile”
Aflat la cel mai important exemen al carierei, antrenorul Doru Oancea a recunoscut că Șurianu nu s-a prezentat la nivelul așteptat. “Golul primit a declanșat energiile, am crezut în noi până la final. Le-am spus băieților că avem nevoie de atitudine, curaj și implicare și astfel am întors rezultatul. Noi am pregătit altceva, însă prezența lui Alexa i-a ajutat foarte mult pe adversari. Am evoluat într-o atmosferă superbă, noi la Liga a IV-a nu suntem obișnuiți cu asemenea tribune pline”, a precizat “principalul” Sebeșului. “Șansele rămân în continuare egale, avem exemplul PSG-Barcelona, returul va fi la fel de dificil, întrucât adversarul nu mai are ce pierde. Sebeșul merită o echipă în Liga a 3-a, le mulțumim fanilor care ne-au susținut la Caransebeș și așteptăm un public numeros să ne susțină acasă. Ne dorim să se regleze problemele financiare și sperăm să ne ajute autoritățile locale”, a încheiat Doru Oancea.
*Cristi Bălaș l-a învins pe Alexa
Adversar direct cu Alexa în zona mediană, Cristi Bălaș, cel care a mai depășit un baraj cu Performanța Ighiu în 2015, are meritul de a fi restabilit egalitatea rapid, la două minute după ce Șandru a deschis scorul. “Un gol ce a contat foarte mult în economia întâlnirii. Promovarea nu este încă jucată, trebuie să fim concentrați și în retur. S-a văzut exepriența lui Alexa, un jucător ce a petrecut ani buni în Liga 1, practic a fost antrenorul din teren al adversarilo. Și la Sebeș avem o echipă bună, la fel ca și la Ighiu, în urmă cu doi ani. Jocul tur l-am început mai greu, a existat trac, avem mulți jucători ce n-au mai trăit un meci de baraj, dar ne-am revenit după ce am fost conduși și am dominat actul secund. Dacă promovăm pregătim o supriză în privința modului cum vom sărbători”, a spus fotbalistul ce va împlini 30 de ani în 26 octombrie.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Albaiulianca Miriam Bulgaru, calificată în semifinalele turneului ITF de la Viena: A depășit o sportivă din Ucraina
Albaiulianca Miriam Bulgaru, calificată în semifinalele turneului ITF de la Viena Miriam Bulgaru, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, s-a calificat în semifinale la turneul ITF de la Viena (W75), desfășurat pe zgură. Citește și: Aiudeanul Levi Polgar, pentru a treia oară la startul celui mai greu ultramaraton din lume: „Vom fi cea mai […]
2 meciuri oficiale de fotbal în interval de 24 de ore pe Stadionul „Minerul” din Baia de Arieș: Cine joacă
2 meciuri oficiale de fotbal în interval de 24 de ore pe Stadionul „Minerul” din Baia de Arieș Stadionul „Minerul” din Baia de Arieș va găzdui 2 meciuri oficiale de fotbal în interval de 24 de ore. Citește și: FOTO | Cupa României și Cupa Județeană continuă în Alba: Ce meciuri urmează să se dispute […]
FOTO | Pugiliștii de la Box Club „Nicolae Linca” Alba Iulia, clasări fruntașe la Cupa Sibiului 2025
Pugiliștii de la Box Club „Nicolae Linca” Alba Iulia, clasări fruntașe la Cupa Sibiului 2025 În perioada 30-31 august 2025 a avut loc Cupa Sibiului la box. Citește și: FOTO | Clasări pe podium pentru 3 sportivi de la CS Unirea Alba Iulia la Cupa Sibiului la box 2025 Box Club „Nicolae Linca” Alba Iulia […]