Dacă un copil dintr-o clasă este depistat pozitiv, atunci toți copiii vor fi testați. Declarațiile ministrului Sănătății
Toți copiii vor fi testați în momentul în care un copil dintr-o clasă este depistat pozitiv, împreună cu tot personalul din învățământ care este inclus în etapa a doua de vaccinare, a fost anunțul dat astăzi de ministrul Sănătății, în timpul unei conferințe de presă de la Guvern, unde Hotărârea de Guvern care reglementează noile măsuri sanitare și strategia de vaccinare, a fost aprobată.
Declarațiile ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu:
„Președintele a anunțat ieri că de la începutul lunii februarie vor fi deschise școlile în anumite condiții de siguranță și epidemiologice, mai precis dacă trendul rămâne același pe care-l vedem astăzi, respectiv dacă lucrurile chiar se îmbunătățesc. Nu e o garanție, dar este o promisiune că dacă evoluția lucrurilor ne permite, atunci e un obiectiv pentru acest Guvern să redeschidă școlile, însă nu o vom face fără măsuri de precauție:
Citește și: 15 cadre medicale, condamnate la închisoare după ce au eliberat peste 1.000 de adeverințe medicale false, pentru permis de portarmă sau școala de șoferi
Vaccinarea personalului din învățământ, vaccinarea învățătorilor, vaccinarea profesorilor, tot personalul din învățământ este în etapa a doua de vaccinare, etapă deschisă astăzi.
A doua măsură este testarea tuturor persoanelor simptomatice, contacți ai celor identificați pozitiv cu Covid-19. Cu alte cuvinte, dacă cineva apare într-o anchetă epidemiologică și intră în contact cu cineva din școală, este sau lucrează în acea școală, va fi imediat testat cu teste antigen, fie că este copil sau adult.
De asemenea, dacă oricine are simptome, va fi testat, dacă un copil dintr-o clasă este depistat pozitiv, atunci toți copiii vor fi testați.
Lucrăm la minister chiar acum și peste weekend la un ghid de bune practici și pentru școli care să ne asigure că cele mai bune măsuri sunt luate încă de pe acum pentru începerea școlii pe 8 februarie. Toate măsurile care au fost luate înainte în școli vor fi acum și mai strict supravegheate de autoritățile locale, vorbesc de decalarea programului școlar pentru asigurarea distanțării, vorbesc despre purtarea corectă a măștii, despre igiena mâinilor.”
„Până în acest moment au venit teste antigen din diverse surse, o parte au fost achiziționate cred că prin ONAC de către DSU, au fost, dacă nu greșesc, vreo 3 milioane care au fost transmise în țară către UPU, apoi către ambulanțe și către spitale, au fost de asemenea, din partea ministerului Sănătății, dacă nu greșesc, undeva la 400.000 – 450.000 de teste care au fost achiziționate de către minister și transmise în țară, există diverse posibilități aici.
Citește și: Peste 160.000 de persoane, imunizate în prima etapă a campaniei de vaccinare anti-Covid. Estimările specialiștilor arată că la finalul lunii numărul va trece de 200.000
În principiu, cred că este în interesul tuturor să învingem această pandemie și credința mea este că în următoarele luni avem vaccinul și măsurile de igienă și distanțare, dar și testarea care ne ajută să separăm apele și să ne protejăm.
Mă aștept de la orice autoritate publică locală responsabilă care poate să ajute inclusiv prin achiziționarea de teste și testare la fiecare nivel să facă acest lucru și vă asigur că Ministerul Sănătății, în măsura resurselor disponibile, va face același lucru.”
Sursă: edupedu.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor”
„Explozia” prețurilor carburanților. Ilie Bolojan: „Refuz să vând soluţii populiste, care să creeze aparenţa unui ajutor” Premierul Ilie Bolojan a discutat, vineri, 20 martie 2026 despre situaţia pieţei carburanţilor cu reprezentanţii mai multor ministere, dar şi ai Consiliului Concurenţei şi ANAF, anunţând că la finalul săptămânii vor continua controalele pentru a vedea cum se formează […]
Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani
Chuck Norris, simbol al filmelor de acţiune şi vedeta serialului „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani Chuck Norris, campionul de arte marţiale care a devenit un star emblematic al filmelor de acţiune şi a jucat rolul principal în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a încetat din viaţă. Avea 86 […]
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe
Bugetul de stat pe 2026, aprobat în Parlament: Deficit de 6,2% din PIB și datorie publică de 61,8% din PIB. Peste 2,8 milioane de pensionari vor primi bani de la Guvern, în două tranșe Legea bugetului de stat pe anul 2026 a fost adoptată vineri, 20 martie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și […]