Dacă economia ţării înfloreşte – De ce Traian Băsescu anunţă o nouă austeritate, impusă tot săracilor?
La jumătatea lunii octombrie 2008, PDL promitea salarii şi pensii europene, dar şi desfiinţarea a o sută de taxe. Liderii PDL spuneau atunci că obiectivul PDL este acela ca românii să aibă un standard de viaţă similar cu cel al europenilor, iar veniturile românilor să fie la nivelul mediu din UE. În mandatul PDL, se promitea că salariul mediu va ajunge la 905 euro, iar pensia medie la 405 euro. Acum, Traian Băsescu nu mai promite reforme, ci un buget cu deficit sub 3%, adică un buget excedentar. Deficitul nu se va crea din noi cheltuieli, ci din plata ratelor pentru împrumuturile deja angajate de Guvern. Ce am înţeles noi de la liderii PDL când au spus că pensiile şi salariile nu vor fi tăiate? Că, de fapt, PDL nu îşi va respecta promisiunea indexării pensiilor, respectiv a readucerii salariilor din sectorul bugetar la nivelul dinainte de tăieri. Desigur, condiţiile externe sunt proaste, dar asta nu este o scuză pentru pasivitatea PDL, pentru dezinteresul faţă de cetăţean. Traian Băsescu este un demagog desăvârşit atunci când vorbeşte despre o soluţie a ieşirii din criză – crearea de locuri de muncă – dând un singur exemplu: deschiderea exploataţiilor miniere. Astfel, el continuă campania pentru proiectul minier de la Roşia Montană. Asta, în timp ce nu spune un cuvânt despre reducerea CAS. Aşa cum s-a mai întâmplat, Traian Băsescu ne minte cu privire la rata de absorbţie a fondurilor europene, face totul pentru a acoperi incompetenţa miniştrilor pe care îi susţine el. Chiar şi Leonard Orban a recunoscut că această rată este sub 4%. USL a venit deseori cu propuneri, din dorinţa ca ţara noastră să se schimbe în bine, însă PDL nu a ţinut seama de ele. Acum, condiţiile USL pentru a vota bugetul pe anul 2012 sunt: *reducerea CAS – pentru a reduce povara existentă pe muncă şi pentru a încuraja crearea de noi locuri de muncă; *introducerea unei scheme speciale de TVA pentru agricultură – pentru a-i sprijini pe producători şi a dezvolta agricultura; *reducerea cu 50% a cheltuielilor pentru bunuri şi servicii – guvernul nu vrea să taie aceste cheltuieli deoarece ele întreţin clientela politică; *obligaţia primului ministru de a nu mai folosi fondul de rezervă decât pentru catastrofe naturale şi nu pentru finanţarea clienţilor politici. În opinia PSD Alba, toate acestea nu sunt măsuri populiste, ci sunt decizii absolut necesare pentru a putea stimula economia şi a scoate ţara din criză. Sunt măsuri pe care şi investitorii din România le doresc! PSD Alba nu înţelege de ce PDL refuză să renunţe la logica absurdă a austerităţii aplicată doar celor săraci!
Biroul de presă al PSD Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
FOTO | Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor”
Lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân din Alba Iulia, finalizate: Alte 29 de țarcuri vor fi modernizate de primărie printr-un parteneriat cu Asociația “Prietenii lui Azor” Au fost finalizate lucrările de extindere a adăpostului public pentru câini fără stăpân aflat pe strada Rogozului din Alba Iulia. Au fost construite încă 36 […]
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament
AUR, SOS și POT vor legalizarea Mișcării Legionare și omagierea criminalilor de război: Proiect depus în Parlament Un proiect de lege al AUR, SOS și POT permite omagierea criminalilor de război, fiind motivată prin necesitatea libertății de exprimare, și cere abrogarea mai multor legi. A fost semnat de 42 de parlamentari, între care și lidera […]
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul
Drumul județean DJ 107 din Alba, consolidat pe raza localității Cetatea de Baltă: În ce stadiu este proiectul Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean Alba de joi, 2 aprilie 2026 se află și un proiect de hotărâre privind aprobarea Documentației de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI), a indicatorilor tehnico-economici și […]