Rămâi conectat

Curier Județean

„D.E.M.A.R.E.Z. drumul spre succes”: Ce au învăţat cei peste 300 de tineri participanţi în lunile noiembrie și decembrie

Dragoş Suciu

Publicat

în

În lunile noiembrie și decembrie a.c., membrii echipei de implementare a proiectului „D.E.M.A.R.E.Z. drumul spre succes”, finanțat de către Comisia Europeană prin programul „Tineret în Acțiune”, au desfășurat „Caravana tinerilor activi și implicați”.

La această activitate au participat un număr de peste 300 de elevi și studenți ai județului, întreaga activitate constând într-o campanie de conștientizare a tinerilor din licee și universități cu privire la rolul culturii antreprenoriale în societatea actuală, al educației non-formale și al activităților de voluntariat în deprinderea de cunoștințe și experiențe în domeniul antreprenoriatului. În demersul lor, tinerii au beneficiat de sprijinul acordat de către Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia și Centrul de Informare, Consiliere și Orientare în Carieră al Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (CICOC UAB) prin Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, în timp ce partenerii Asociația Absolvenților Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia (ALUMNI UAB), Centrul Județean de Voluntariat Alba (CJV Alba) și Liga Studenților UAB (LSUA) au sprijinit membrii echipei de implementare prin transfer de know-how și bune practici.

Activitatea a fost implementată prin intermediul cafenelei publice, o metodă de educație non-formală, în care tinerii au luat parte -pe rând- la mesele tematice pregătite (I. Educație non-formală vs. educație formală – complementaritate? II. Voluntariat pentru propria-mi dezvoltare: spre un viitor tânăr întreprinzător – în ce domeniu?, III. Antreprenoriat – Importanță în context actual, IV. Pași în drumul spre succes), au avut parte de jocuri de autocunoaștere și interacțiune, dar și jocuri de energizare, în care s-a pus accent pe libera exprimare și pe interacțiunea elevilor cu membrii echipei din proiect, în scopul schimbului de idei. La finalul fiecărei sesiuni de lucru, au fost exprimate și structurate concluziile întregii activități, acestea având rolul de a conștientiza tinerii implicați cu privire la necesitatea desfășurării activităților de voluntariat pentru dobândirea competențelor antreprenoriale și, totodată, de a sublinia importanța educației non-formale (atât în contextul acumulării cunoștințelor antreprenoriale, cât și în orice alt context care presupune un proces de  învățare). Echipa de proiect va centraliza informațiile strânse, urmând a le face cunoscute lectorilor care vor susține atelierele de lucru ce urmează a fi desfășurate începând cu ianuarie 2014.

Astfel, în cadrul Caravanei, tinerii au avut oportunitatea de a-și dezvolta abilitățile de comunicare și inter-relaționare, au identificat noi căi petrecere a timpului liber și au descoperit, cunoscut și conștientizat importanța educației non-formale și a implicării în activități de voluntariat în scopul dezvoltării personale și profesionale. La finalul activităților desfășurate, membrii din echipa de proiect au primit un feedback pozitiv din partea elevilor și studenților participanți, care și-au exprimat dorința de a lua parte la activitățile care urmează a se desfășura în viitor: „[…] fost cea mai frumoasa activitate de pana acum!” susține Popa Sonia, în timp ce Emanuel Muntean consideră că „[…] a fost foarte frumos și timpul parcă a zburat!”. În demersul lor, tinerii din echipa de implementare au interacționat cu elevi și studenți entuziaști, dedicați și pasionați –  recrutând, de altfel, un nou membru al echipei. Acesta este Alin Cristea, elev în clasa IX-a la Colegiul Economic „Dionisie Pop Marțian” din Alba Iulia, membru al Organizației Naționale Cercetașii României.

În viitor, tinerii vor organiza ateliere de branding personal, comunicare și leadership, dezvoltare personală prin inteligență emoțională, creativitate și improvizație, dar și seminarii care vor familiariza participanții cu privire la universul antreprenorial. Metodele care vor fi utilizate pe parcursul desfășurării acestor activităţi aparțin educației non-formale și se vor baza pe participarea activă a tinerilor implicați.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Uzina Mecanică Cugir | O linie de producție veche revine în funcțiune: 13 milioane de euro pentru modernizarea muniției NATO 5,56 mm

Buzdugan Rebecca

Publicat

în

După o perioadă de stagnare, o linie de producție din cadrul Uzinei Mecanice Cugir revine în funcțiune Investiția, în valoare de 13 milioane de euro, vizează modernizarea liniei dedicate producerii muniției de calibru NATO 5,56 mm și face parte dintr-un plan amplu de dezvoltare și retehnologizare a uzinei. Lucrările sunt deja în desfășurare, iar finalizarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Polițiștii din Alba Iulia au prezentat aplicația Bright Sky RO: Activitate de prevenire a violenței domestice

Ioana Oprean

Publicat

în

Polițiștii din Alba Iulia au prezentat aplicația Bright Sky RO: Activitate de prevenire a violenței domestice Joi, 11 septembrie 2025, polițiștii Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității, împreună cu cei din cadrul Biroului Ordine Publică Alba Iulia, au desfășurat o activitate pe linia prevenirii violenței domestice, pe raza municipiului Alba Iulia. Activitatea a avut drept deziderat […]

Citește mai mult

Curier Județean

AREST PREVENTIV pentru albaiulianul de 39 de ani care a încercat de mai multe ori să fure alcool din supermarketuri

Ioana Oprean

Publicat

în

AREST PREVENTIV pentru albaiulianul de 39 de ani care a încercat de mai multe ori să fure alcool din supermarketuri Albaiulianul de 39 de ani care a încercat de mai multe ori să fure alcool din supermarketuri a fost arestat preventiv.  Citește și: Albaiulian de 39 de ani, REȚINUT pentru FURT: A sustras mai multe […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea