Cutremurele din Gorj nu se opresc: Alte 4 seisme au avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă
Cutremurele din Gorj nu se opresc: Alte 4 seisme au avut loc, în noaptea de vineri spre sâmbătă
Activitatea seismică din zona Gorj este în continuare intensă, au transmis specialiştii INFP. Aceștia avertizează că pot apărea replici ale celor două cutremure cu magnitudinea peste 5, unele putând avea chiar intensitate mare.
Trei dintre replici au fost mai mari de 4 până acum, iar patru cutremure s-au produs doar în noaptea de vineri spre sâmbătă. În total, până în prezent au fost înregistrate peste 540 de replici.
”Din momentul producerii cutremurului cu magnitudine de 5,7 pe scara Richter (ML), din data de 14 februarie 2023, până la data comunicatului, au avut loc 3 replici semnificative cu magnitudine mai mare de 4 ML (…) În continuare se înregistrează activitate seismică asociată celor două cutremure majore din zilele de 13 şi 14 februarie, localizându-se, până în prezent, aproximativ 540 de replici”, au transmis specialiştii INFP, informează News.ro.
Patru cutremure s-au produs doar ăn noaptea de vineri spre sâmbătă, dar nu au fost de intensitate mare.
Specialiştii precizează că nu toate aceste seisme sunt simţite de către populaţie, însă, în funcţie de magnitudinea şi adâncimea lor, pot fi resimţite în zona epicentrală.
”Activitatea seismică din zonă este în continuare intensă şi se încadrează în parametrii estimaţi după un şoc principal. Aceasta va continua timp de aproximativ o lună, ne aşteptăm să se observe o scădere a frecvenţei şi a magnitudinii replicilor, dar nu excludem şi posibile replici mai puternice”, au mai transmis specialiştii.
Potrivit acestora, toate noile echipamente instalate zilele precedente în zona epicentrală, în localităţile Leleşti, Runcu, Peştişani şi Bâltişoara, din judeţul Gorj, sunt operaţionale, înregistrând permanent mişcarea solului, iar datele sunt trimise în timp real, pentru analiză şi procesare către Centrul Naţional de Date al INFP.
”Prin instalarea acestei aparaturi, cresc capabilităţile de detectare a seismelor de magnitudine mică/foarte mică (microcutremure), care acum pot fi localizate cu mai multă precizie”, au mai precizat specialiştii.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
VIDEO | Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea
Exemplar de ciuvică, cea mai mică bufniță din Europa, surprins în Parcul Natural Apuseni. Răpitoarea nocturnă este neînfricată și atacă chiar și păsări mai mari ca ea Un exemplar deosebit de ciuvică a fost surprins recent într-o pădure din Parcul Natural Apuseni, în cadrul unor acțiuni de monitorizare a speciei. Chiar dacă este cea mai […]
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate”
Ministrul Muncii anunță un program de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii tinerilor din România: ,,Un tânăr care intră în piaţa muncii este un câştig pentru societate” Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat lansarea unui program în valoare de peste 170 de milioane de euro, destinat sprijinirii a aproximativ 28.000 de tineri din […]
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat
ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Un bărbat de 30 de ani din Sibiu și-a pierdut viața, luni dimineață, într-un accident rutier produs pe autostrada A1, pe sensul de mers Sibiu – Sebeș, în zona Cristian. Mașina pe care o […]