Actualitate

Cupru Min Abrud ia în calcul să ceară în instanță banii șoferilor bănuiți că au furat combustibil

Ioana Oprean

Publicat

în

Cupru Min Abrud, societate subordonată Ministerului Economiei care exploatează zăcământul de la Roșia Poieni unde se află 60% din rezerva de cupru a României, ia în calcul să se constituie parte civilă împotriva angajaților cercetați că au furat combustibil.

Cupru Min Abrud precizează, miercuri, într-un comunicat postat pe Facebook, că va coopera cu organele de anchetă pentru stoparea supraconsumului de combustibil.

”Compania va evalua exact prejudiciul și se va constitui, dacă este cazul, ca parte civilă pentru recuperarea acestuia. Ca societate responsabilă față de angajații săi și față de comunitatea în care își desfășoară activitatea, Cupru Min va continua să facă toate demersurile necesare pentru înlăturarea celor care comit ilegalități”, potrivit sursei citate.

Conducerea executivă a Cupru Min a observat, în ultimul an, fluctuații, respectiv creșteri ale consumului de combustibil, peste cotele tehnico-economice prevăzute, potrivit comunicatului de presă.

”Chestiunea a fost dezbătută și în Consiliul de Administrație al companiei, inclusiv sub aspectul suspiciunii de furt de combustibil, comis de către unii dintre angajații companiei. Ca urmare, am decis luarea tuturor măsurilor legale, inclusiv în plan penal, în cazul în care bănuielile se dovedeau justificate. În prima fază, după o investigație internă, au fost concediate trei persoane și informate organele de cercetare penală, în legătură cu acțiunile respectivilor angajați. În faza a doua, am constatat că, după o perioadă scurtă de revenire la cote normale, consumul de combustibil al camioanelor și utilajelor a crescut semnificativ, din nou. În această situație, organele în drept au preluat și continuat cercetările, cu mijloace specifice, pentru stoparea fenomenului”, potrivit Cupru Min Abrud.

Polițiștii au făcut, miercuri, 15 percheziții, la domiciliile a 14 angajați sau foști angajați ai Cupru Min Abrud, dar și la societatea păgubită, prejudiciul creat fiind 200.000 de lei.

”Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada 2017 – 2018, cei 14 bănuiţi de furt, toţi angajaţi ai societăţii comerciale, în calitate de şoferi, ar fi sustras motorină din rezervoarele camioanelor şi utilajelor pe care lucrau. Aceştia ar fi depozitat motorina sustrasă la propriile domicilii, iar ulterior ar fi folosit-o, în scop personal, sau ar fi vândut-o către alte persoane”, potrivit Poliției Alba.

 Cupru Min se află în subordinea Ministerului Economiei şi are circa 540 de angajaţi. Compania exploatează minereu de cupru din zăcământul Roşia Poieni, fiind cel mai mare producător de concentrat de cupru, cu aproximativ 60% din rezerva de cupru a României.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Economistul Radu Georgescu după ce România a intrat oficial în recesiune: Va fi mai rău ca în 2008. Trebuie să ne pregătim mental și financiar pentru ce va urma

Bogdan Ilea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu după ce România a intrat oficial în recesiune: Va fi mai rău ca în 2008. Trebuie să ne pregătim mental și financiar pentru ce va urma Economistul Radu Georgescu avertizează că România a intrat în recesiune, susținând că datele economice recente indică o scădere a activității și o deteriorare a perspectivelor de […]

Citește mai mult

Actualitate

Nicușor Dan, despre aderarea României la zona euro: ,,În 3-4 ani. Ar fi benefic pentru țara asta”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Nicușor Dan, despre aderarea României la zona euro: ,,În 3-4 ani. Ar fi benefic pentru țara asta” În următorii 3-4 ani România ar putea îndeplini condițiile pentru aderarea la zona euro, a declarat președintele României, Nicușor Dan. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, susținută ieri, 13 februarie 2026. „Trecerea României la […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății: „Nu susțin tăierea salariilor din sistem cu 10%. Susțin în schimb plățile în funcție de criterii de performanță”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ministrul Sănătății: „Nu susțin tăierea salariilor din sistem cu 10%. Susțin în schimb plățile în funcție de criterii de performanță” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a subliniat, vineri, 13 februarie 2026, la Timișoara, în cadrul întâlnirii cu specialiștii și reprezentanții pacienților pe tema reformei în sistemul de sănătate din România, că dezaprobă tăierea cu 10% a […]

Citește mai mult