Cum vor plăti proprietarii de pensiuni, restaurante și baruri impozit forfetar din 2017. Noul impozit extins și pentru microîntreprinderi. Exemple de calcul
Proprietarii de restaurante, baruri, pensiuni, hoteluri, dar și tabere sau campinguri vor plăti din 2017 un impozit forfetar, de două ori pe an, potrivit unui proiect de lege care a fost aprobat în Parlament și așteaptă promulgarea președintelui României, Klaus Iohannis.
Întreprinzătorii vor plăti impozit forfetar indiferent de cifra de afaceri; asta înseamnă că și firmele care acum sunt declarate microîntreprinderi vor trebui să achite impozitul, începând cu 2017, după noua metodă de calcul, potrivit startupcafe.ro.
Legea impozitului forfetar se numeste oficial ”Legea privind impozitul specific unor activitati”, a fost adoptata pe 28 iunie 2016 si mai are de parcurs trei etape: etapa in care pot fi depuse contestatii cu privire la constitutionalitate legii; promulgarea de catre presedinte și publicarea in Monitorul Oficial.
Legea privind impozitul forfetar are ca termen de intrare in vigoare 1 ianuarie 2017. In 90 de zile de la publicarea in Monitorul Oficial, trebuie elaborate normele metodologice care vor fi aprobate printr-un ordin comun al ministrului finantelor publice si al ministrului economiei, comertului si relatiilor cu mediul de afaceri.
Formulele de calcul ale impozitului forfetar sunt publicate in 3 anexe ale legii si, in cazul barurilor si restaurantelor, de pilda, tin cont de factori precum: rangul localitatii; suprafata de desfasurare a activitatii; sezonalitate.
Documentul cu modalitatea oficiala de calcul a impozitului specific poate fi descărcat AICI.
Coduri CAEN pentru impozitul forfetar – Lista:
- 5510 – „Hoteluri şi alte facilităţi de cazare similare”,
- 5520 – „Facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată”,
- 5530 – „Parcuri pentru rulote, campinguri şi tabere”,
- 5590 – „Alte servicii de cazare”,
- 5610 – „Restaurante”,
- 5621 – „Activităţi de alimentaţie (catering) pentru evenimente”,
- 5629 – „Alte servicii de alimentaţie n.c.a.”,
- 5630 – „Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor”.
Proiectul prin care impozitul pe profit este inlocuit cu un impozit specific in industria turismului, la hoteluri si unitati de alimentatie publica a fost depus la Parlament in 2015.
Initiatorul proiectului, deputatul PSD Mircea Dobre, a spus, in plen, ca acesta a fost cerut de toti operatorii de turism, potrivit Agerpres.
Exemple de calcul, potrivit initiatorului legii
„O sa va dau cateva exemple cu privire la acest impozit:
- un restaurant de 100 de metri patrati din zona B a municipiului Bucuresti ar avea de platit 15.120 de lei pe an. Acest impozit se calculeaza pe baza unei formule care are mai multe variabile printre care sezonalitate, spatiu tehnic, gradul de ocupare, gradul de incadrare a unitatii in localitatea respectiva;
- un bar sau o cafenea de 70 de metri patrati din zona A a Bucurestiului ar plati impozit de 8.060 de lei pe an,
- un hotel de 3 stele cu 100 de locuri de cazare din zona A a municipiului Brasov ar avea de platit 24.400 de lei pe an
- unei pensiuni de trei margarete si 50 de locuri de cazare din zona A a statiunii Predeal i-ar reveni un impozit de 4.400 de lei pe an”, a aratat Mircea Dobre, citat de Agerpres.
Deputatul PSD a mentionat ca aceste calcule au fost facute in baza suprafetei utile de servire, impreuna cu Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Turism, cu Autoritatea Nationala de Turism, cu Ministerul Finantelor, cu Federatia patronala din turism si cu agentiile nationale din turism.
Potrivit unui comunicat transmis de Consiliul National al Intreprinderilor Private Mici si Mijlocii, proiectul de lege a fost aprobat de Camera Deputatilor cu amendamente, fata de varianta din Senat, printre care mentionam:
- extinderea impozitului specific si pentru micro-intreprinderi;
- eliminarea conditiei de realizare a unei cifre anuale neta, in echivalent lei, de pana la 5 milioane euro
- ponderea totala a veniturilor de peste 70%,
- conditia de numar mediu anual de salariati mai mic sau egal cu 250
Florin Jianu, presedinte CNIPMMR sustine ca „legea a fost ceruta de intreg spectrul industriei de turism din Romania pentru a simplifica modalitatea de raportare, conformare voluntara, respectiv controlul din partea autoritatilor publice. In egala masura, trebuie sa fim foarte atenti ca implementarea acestei masuri sa fie una simpla si sa se asigure ca intreprinderile mici si mijlocii nu sunt dezavantajate in raport cu marii operatori din turism.”
sursa: hotnews.ro,startupcafe.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
Sfânta Muceniță Iulia și Sfântul Mucenic Temistocle, prăznuiți în 21 decembrie de credincioși
Sfânta Muceniță Iulia și Sfântul Mucenic Temistocle sunt prăznuiți în 21 decembrie de credincioșii ortodocși. Sfânta Muceniţă Iuliana a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, copila unor părinţi bogaţi. Părinţii au logodit-o cu un senator elin, cu numele Eleusie. Logodnicul voia să se facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci a zis: „Nu […]
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria și tradiția împodobirii bradului Împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai frumoase tradiții din lume. Dacă te întrebi de unde provine acest obicei, se pare că a fost preluat de la triburile germanice, însă în vremurile respective decorațiunile erau mult mai simple decât în […]
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi
Tradiții și superstiții de Ignat, ziua în care sunt sacrificați porcii. Cum vor fi pedepsiți cei care muncesc în această zi În tradiția creștină românească, tăiatul porcului are o dată bine stabilită. Această zi este denumită Ignat, deoarece în calendarul creștin-ortodox, ziua coincide cu Sfântul Ignatie Teoforul Despre Sfântul Ignatie Teoforul prăznuit pe 20 decembrie […]