Cum va fi VREMEA în următoarele trei luni. Prognoza meteo până în septembrie 2016
Următoarele două luni de vară şi prima lună de toamnă din acest an vor sta sub semnul unor valori termice ce vor depăşi mediile climatologice ale perioadei, în majoritatea zonelor ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului, reiese din prognoza de specialitate valabilă pentru intervalul iulie – septembrie 2016, publicată marți de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
În iulie, temperaturile medii ale aerului se vor situa peste normalul perioadei în sud-estul ţării şi local în sud, est şi în vestul extrem, iar în rest vor fi valori termice apropiate de media climatologică. Potrivit măsurătorilor de specialitate, media multianuală lunară pentru luna iulie este de 20,2 grade Celsius, luându-se în considerare parametrii monitorizaţi în intervalul 1981 — 2010. În ceea ce priveşte valorile termice medii, specialiştii ANM estimează, în perioada analizată, valori de temperatură între 15 şi 23 de grade Celsius, în Moldova, respectiv între 18 şi 24 de grade Celsius, în Oltenia şi Muntenia.
Precipitaţiile totale prognozate pentru luna iulie vor fi deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Media multianuală a precipitaţiilor este de 77,8 litri/metrul pătrat, pentru luna iulie. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii sunt estimate în Moldova (112 l/mp), Muntenia şi Maramureş (până la 102 l/mp) şi Transilvania şi Oltenia (până la 100 l/mp).
În august 2016, temperatura aerului se va situa peste medie în sud-est şi local în sud şi vest. În restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de normal, media multianuală a lunii fiind de 19,7 grade Celsius. Cele mai scăzute temperaturi medii se vor înregistra în zona Transilvaniei (între 16 şi 20 de grade Celsius), în timp ce valori termice medii mai ridicate se vor consemna în Dobrogea, Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, de până la 23 de grade Celsius.
În privinţa precipitaţiilor, prognoza ANM arată că, în luna august, cantităţile totale se vor menţine deficitare în cea mai mare parte a teritoriului. Media multianuală lunară, conform măsurătorilor, este de 64,7 litri/metrul pătrat. Cele mai mari cantităţi de precipitaţii se vor consemna în Muntenia (95 l/mp), Transilvania (90 l/mp) şi Oltenia (88 l/mp).
Potrivit ANM, în prima lună de toamnă a anului, valorile termice vor fi mai ridicate decât media climatologică (stabilită la 14,8 grade Celsius), în sud şi sud-est, precum şi local în restul teritoriului. Temperaturile medii vor fi de până la 18-19 grade Celsius, în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea.
Pe de altă parte, cantităţile de precipitaţii vor fi sub media lunii, în cea mai mare parte a ţării, cu excepţia regiunilor nordice şi centrale, unde, local, se vor apropia de normal, respectiv de 55 litri/mp. În zonele Crişanei, Banatului şi Maramureşului, cantităţile medii de precipitaţii ar putea ajunge la 70 — 78 l/mp. În acelaşi timp, în Moldova şi Dobrogea, estimările variază între 23 şi 59 l/mp.
Estimările sezoniere sunt realizate de Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia, şi au un grad de realizare de aproximativ 60%.
sursa: Agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Codul Rutier 2026 | Când se poate suspenda permisul de conducere pentru viteză. Care sunt limitele prevăzute în acest an
Codul Rutier 2026 | Când se poate suspenda permisul de conducere pentru viteză. Care sunt limitele prevăzute în acest an În 2026, regulile cu privire la limitele de viteză sunt clare, astfel că, depășirea limitei legale aduce puncte de amendă, iar dacă se depășesc anumite praguri, se aplică automat suspendarea permisului. De asemenea, conducătorii autoturismelor […]
Peste 1.000 de amenzi în valoare de aproximativ 6,66 milioane de lei aplicate de ANPC. Care au fost principalele nereguli găsite
Peste 1.000 de amenzi în valoare de aproximativ 6,66 milioane de lei aplicate de ANPC. Care au fost principalele nereguli găsite Peste 1.000 de amnezi contravenționale, în valoare totală de peste 6,6 milioane de lei, au fost aplicate de ANPC în urma unor acțiuni de control desfășurate în această săptămână la nivel național. În perioada […]
Economistul Radu Georgescu: Bursa din România este mult supraevaluată! La fel ca piața imobiliară
Economistul Radu Georgescu: Bursa din România este mult supraevaluată! La fel ca piața imobiliară Economistul Radu Georgescu avertizează că Bursa de Valori București se află într-o bulă speculativă periculoasă, alimentată de lipsa educației financiare, lichiditatea redusă și mecanisme artificiale de creștere a prețurilor. Radu Georgescu susține că majoritatea investitorilor de pe bursa românească nu înțeleg […]