Actualitate

Cum va fi VREMEA în această primăvară. Prognoza meteo din martie până în luna mai

Ioana Oprean

Publicat

în

vremea martieAdministraţia Naţională de Meteorologie a realizat o estimare a temperaturilor şi a cantităţilor de precipitaţii pe teritoriul României pentru această primăvară, din martie până în luna mai.

 Potrivit estimărilor, în luna martie, temperatura aerului va avea, în general, valori apropiate de mediile multianuale în regiunile sud-estice şi sudice şi sub normalul perioadei în restul teritoriului. În Transilvania, temperaturile vor fi cuprinse între 0 şi 5 grade Celsius.

 Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării.

vreme primavara 2015În aprilie, valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice în sud-estul ţării şi se vor situa sub normalul perioadei în restul regiunilor. În Transilvania, temperaturile vor avea valori între 6 şi 11 grade Celsius.

 Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă de excedent în centrul şi nordul ţării.

 În luna mai, temperatura aerului va fi apropiată de normalul climatologic în sud-est şi local în sudul şi vestul ţării, iar în celelalte regiuni va avea valori sub mediile multianuale ale perioadei. În Transilvania, temperatura aerului va fi între 12 şi 16 grade Celsius.

Cantităţile lunare de precipitaţii vor fi excedentare în cea mai mare parte a ţării, exceptând regiunile sud-estice şi sudice, unde se vor situa, în general, în apropierea mediilor multianuale.

Estimările sezoniere sunt realizate de către Centrul European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia şi au un grad de realizare de aproximativ 60%. Este estimată distribuţia temperaturilor medii lunare, precum şi distributia cantităţilor lunare de precipitaţii, iar fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

25 februarie 2026 | Protest masiv organizat la Palatul Cotroceni de sindicatele din educație și organizațiile studențești: „Stop tăierilor din învățământ!”

Ioana Oprean

Publicat

în

25 februarie 2026 | Protest masiv organizat la Palatul Cotroceni de sindicatele din educație și organizațiile studențești: „Stop tăierilor din învățământ!” Miercuri, 25 februarie 2026, va avea loc un protest masiv la Palatul Cotroceni. Protestul este organizat de sindicatele din educație și organizațiile studențești. „Stop tăierilor din învățământ!”, este, succint, mesajul care se dorește transmis […]

Citește mai mult

Actualitate

Aproape 200 de dosare de daună în urma ninsorilor din luna februarie 2026. Zeci de locuințe și autoturisme au fost avariate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aproape 200 de dosare de daună în urma ninsorilor din luna februarie 2026. Zeci de locuințe și autoturisme au fost avariate Peste 180 de dosare de daună au fost deschise de companiile membre ale UNSAR – Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, în urma ninsorilor abundente și a viscolului din perioada […]

Citește mai mult

Actualitate

23-24 februarie 2026 | COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe: Avertizări pentru populație

Ioana Oprean

Publicat

în

COD GALBEN de INUNDAȚII în Alba și alte județe În intervalul 23 februarie 2026, ora 12:00 – 24 februarie 2026, ora 16:00, sunt prognozate scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri pe unele râuri, cu posibile depășiri […]

Citește mai mult